Andrei, Ionut, Florin, Cosmin, Martin si un alt Ionut s-au cunoscut in Centrul de Plasament de la Victoria, judetul Brasov. Povestea copilariei lor pare a fi scrisa de aceeasi mana. Parintii i-au abandonat prin diferite colturi de tara. Au plans unul pe umarul celuilalt cand le-a fost greu, si-au impartasit sperantele si au hotarat ca numai impreuna pot invinge. Dar a venit ziua cand au implinit 18 ani si au fost nevoiti sa plece de langa asistentii sociali, mai mult sau mai putin pregatiti pentru viata.
Nu le-a fost deloc usor. Dupa majorat, baietii au fost mutati la Centrul de Primire din Ghimbav. Dincolo de poarta centrului ii astepta viata pe propriile lor picioare. Terminasera o scoala profesionala. Stiau o meserie, dar nici unul nu avea loc de munca. In centru, unde mancarea era pe saturate si nu aveau grija zilei de maine, nu mai puteau sta foarte mult, din cauza varstei. -Mi-a fost teama de ziua aceasta. Nu stiam ce se va intampla cu noi, incotro o vom apuca. Nu aveam o casa unde sa ne intoarcem, un loc de munca din care sa traim. Directorul centrului s-a zbatut sa ne gaseasca un apartament si un loc de munca. Si a reusit. Stam impreuna de doua luni-, povesteste Ionut.
In ziua in care s-au mutat, nu stiau prea bine ce aveau de facut. Cine va face curatenie, cine va spala rufele, dar mai ales cine ii va lua locul bucataresei din centru care le gatea in fiecare zi? Au facut consiliu de familie si au hotarat: -Fiecare face ce stie mai bine. Nici unul dintre noi nu va face pe seful. Cum lucram in schimburi, cei care ramaneau dimineata acasa aveau obligatia de a pregati mancarea pentru cei care veneau de la munca si invers-, explica Andrei.
Andrei nu stie nimic despre familia lui. A aflat doar ca parintii lui au decedat si asa a ajuns la casa de copii. A fost si el mutat din centru in centru. Mai are un frate si o sora pe care nu i-a vazut de doi ani. -Fratele meu a stat cu mine in centru, la Victoria. Cand a implinit 18 ani, a plecat la Bucuresti unde si-a gasit un serviciu. Sora mea e tot la Bucuresti, are si un copil. Inteleg de ce nu vine sa ma viziteze, poate nu are timp-, marturiseste Andrei.
Ionut a luat viata in piept la sase ani. Atunci cand mama lui l-a lasat impreuna cu fratele si cele doua surori in Piata Unirii din Bucuresti. -Aveam doar sase ani, fratele meu sapte, sora mea Georgiana implinise un an, iar mezina familiei, Cristina, venise pe lume inainte cu o luna. Mama ne-a abandonat acolo. Doua zile am mers din laptarie in laptarie si am facut rost de lapte. Sora mea avea nevoie de mancare din doua in doua ore. Si plangea intr-una. Dupa o saptamana, ne-a gasit politia si ne-a dus la casa de copii. Atunci, eu am ramas cu fratele meu, iar cele doua surori au fost duse la un leagan. Nu le-am mai vazut de atunci. Am inteles ca ar fi adoptate pe undeva prin New York, dar cine stie? Eu si fratele meu am fost mutati din centru in centru, de la Bucuresti la Pitesti, Curtea de Arges, Victoria si Ghimbav-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
