Deschiderea magazinelor de tip Economat s-a dovedit a fi o masura care nu a avut succes la Galati, unde, in singurul magazin de acest fel care mai functioneaza in prezent, din cele opt deschise initial, se practica aceleasi preturi ca si in piata. De la inceputul acestui an, autoritatile locale au deschis in Galati opt magazine in care pensionarii sa poata sa-si cumpere produsele de baza la preturi mai mici decat cele practicate in piata sau in alimentara. Intreprizatorii care la inceput s-au aratat dispusi sa vanda ulei, zahar si alte produse cu adaos comercial foarte mic au renuntat, treptat, sa mai faca parte din acest program, declarat de protectie a pensionarilor cu venituri mici, astfel ca in Galati mai exista doar un singur Economat – la etajul noii hale din piata centrala. Si acesta se va inchide insa in curand, din lipsa de clienti, deoarece preturile pe care le practica sunt aceleasi cu cele din piata. -S-a dovedit ca orice societate pe care noi, sa spunem, am promovat-o si am crezut in ea ne-a inselat sentimentele si, in loc sa faca ceea ce am convenit, s-a manifestat in mod hain cu pensionarii si cu cei care ar fi trebuit protejati-, a declarat, vineri, subprefectul judetului Galati, Marius Necula. La singurul magazinul Economat din Galati, zaharul, malaiul, orezul si uleiul au preturi aproximativ egale cu cele din hala mare a pietei centrale. Mai mult, pretul uleiului era mai mare cu 500 de lei decat cel practicat de vanzatorii de la tarabele din piata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















