Privatizarea serviciilor de laborator si imagistica a adus Spitalului Colentina din Bucuresti economii de peste 35% si lasa timp directorilor sa se ocupe de probleme medicale, in locul celor birocratice, care le aglomerau cea mai mare parte a zilei, a declarat Sorin Simion, seful clinicii.
In ultimul an, au fost privatizate serviciile administrative (bucataria, spalatoria, serviciul tehnic si cel de curatenie), iar recent, si cele medicale. Externalizarea serviciilor de laborator si a departamentului de imagistica a fost realizata cu sprijinul Bancii Mondiale.
Toate licitatiile au fost organizate cu ajutorul reprezentantilor BM, iar firmele care au castigat se vor preocupa de solutionarea celor -mai scumpe probleme-, respectiv de dotarea laboratoarelor cu aparatura de inalta performanta, achizitionarea reactivilor si de asigurarea service-ului pentru echipamente, a aratat Bogdan Andreescu, directorul adjunct al spitalului.
Din ianuarie 2003, fiecare pacient internat in Spitalul Colentina va avea, in functie de diagnostic, un anume profil de analize, stabilit in concordanta cu regulile internationale in domeniu. Activitatea fiecarui doctor va fi monitorizata permanent, astfel incat tratamentele administrate sa fie reale, si nu dupa preferinte.
In cazul bolnavilor internati, costurile pentru analize vor fi platite din bugetul spitalului. Directorii altor unitati care vor trimite anumiti pacienti pentru investigatii la Colentina vor plati costul analizei catre firma care a preluat serviciul de laborator.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















