Un elev în vârstă de 17 ani de la Colegiul de ?ê?£tiințe ale Naturii "Emil Racoviță" din Brașov a ajuns la spital, ieri, după ce a fost bătut de mai mulți colegi, la intrarea în unitatea de învățământ, adolescentul refuzând însă să facă plângere la Poliție împotriva agresorilor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar-șef Liviu Naghi, Poliția a fost sesizată despre acest incident în jurul orei 11.00, iar o echipă de polițiști a mers la Colegiul "Emil Racoviță", elevul agresat fiind găsit în fața chioșcului alimentar de la intrarea în școală.
"Este vorba despre un elev de 17 ani din clasa a XII-a. El a fost găsit în zona chioșcului de la intrarea în curtea școlii și avea urme de agresiuni în zona
capului. El nu a vrut să declare nimic despre cei care l-au agresat și deocamdată nu a depus nicio plângere. A fost dus la spital pentru îngrijiri și în funcție de starea de sănătate se va stabili ce urmează să facem", a spus Naghi, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Elevul nu a vrut să spună cine l-a bătut, declarându-le polițiștilor că "a fost o treabă între băieți" și fiind nemulțumit de faptul că a fost sesizată Poliția.
Inspectorul școlar general Dorel Agache a spus că știe despre acest caz, iar în prezent se fac verificări pentru a se stabili cine au fost agresorii.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















