Un incendiu a izbucnit, ieri după-amiază, la o școală din centrul istoric al Aradului, elevii și profesorii fiind evacuați în stradă, în timp ce mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge focul, transmite corespondentul Mediafax. Incendiul a izbucnit la Școala Populară de Arte din Arad, iar fumul dens care ieșea pe holurile clădirii și din acoperișul acesteia a fost observat de profesori, care au chemat imediat pompierii. Conducerea școlii a decis evacuarea elevilor și a întregului personal, iar echipajele de Poliție au izolat perimetrul, pentru a asigura accesul pompierilor. Din stradă, se putea observa un fum dens. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, care au intervenit cu mai multe autospeciale, au spus că deocamdată nu se cunosc cauzele izbucnirii incendiului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















