Violența în mediul școlar este un fenomen destul de complex, cu o diversitate de forme de manifestare. Cazurile de evenimente negative la unitățile de învățământ sunt abundente în ultima vreme în presa românească, începând cu cele mai puțin grave până la cele de o violență maximă. Totuși se pare că în acest an, numărul incidentelor în care au fost implicați elevi a fost ceva mai mic decât anul trecut. În perioada februarie-aprilie 2008, au avut loc 122 de infracțiuni, în care au fost implicați elevi, cu 22% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2007. Față de anul trecut, a crescut numărul infracțiunilor având ca autori sau victime elevi din licee, în timp ce a scăzut numărul infracțiunilor sesizate având ca autori sau victime elevi din școli generale. Potrivit statisticilor Poliției, printre cauzele care favorizează comiterea infracțiunilor cu autori elevi se numără neglijarea copiilor de către părinți și slaba implicare a acestora în procesul educațional, familiile destrămate, violența domestică și părinți consumatori de alcool, anturajul, informațiile furnizate de mass-media, inclusiv supradimensionarea intenționată a fenomenului violenței în școli. Printre cauzele care favorizează comiterea infracțiunilor cu victime elevi se numără portul ostentativ al bijuteriilor și al telefoanelor mobile scumpe, slaba calitate a pazei, naivitatea și credulitatea elevilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















