Începând de mâine, punctele de trecere a frontierei din vestul țării se vor aglomera, de vină pentru aceasta fiind românii plecați la muncă în străinătate care se vor întoarce pentru câteva zile, rudele așteptându-i cu ouă roșii, cozonac și miel. Dacă în alți ani Paștele catolic a fost apropiat ca dată de cel ortodox, iar concetățenii noștri au putut profita de zilele libere acordate de patronii lor și pentru a petrece sărbătorile alături de familia rămasă acasă, anul acesta mulți români au fost nevoiți să revină cu ocazia minivacanței acordate pentru Paștele catolic și să petreacă Paștele ortodox departe de casă.
La sfârșitul acestei săptămâni, o parte dintre românii care locuiesc departe de țară vor veni să petreacă alături de familie, cu ouă roșii, miel și cozonac, Sărbătorile Pascale. Fluxul de emigranți care vor reveni pentru câteva zile în România nu este așteptat a fi foarte mare, deoarece anul acesta, Paștele ortodox nu este apropiat ca dată și nici nu coincide cu Paștele catolic, iar mulți români plecați la muncă în vestul Europei au beneficiat de zile libere numai cu ocazia Sărbătorilor Pascale catolice, moment când au profitat să își vadă rudele rămase în țară – în perioada 20-25 martie au fost înregistrate 535.000 treceri de persoane peste frontieră, intrare-ieșire, dintre care 310.000 cetățeni români. Alții, mai norocoși, reușesc să aibă o minivacanță acum și profită de ocazie. Restul vor rămâne în țările unde locuiesc acum pentru a petrece Paștele în comunitățile de români sau la bisericile românești care există în zonele unde trăiesc și vor încerca să adapteze rețetele de cozonac în funcție de ingredientele pe care le găsesc. Bucuroși că revin în țară, românii vor suporta stoic aglomerația de la punctele de trecere a frontierei, deși polițiștii ne promit că sunt pregătiți și nu se așteaptă la un aflux prea mare. Cele mai tranzitate frontiere vor fi cele aflate la granița cu Ungaria și la cea cu Bulgaria, din această cauză fiind mobilizați 4.300 polițiști de frontieră, iar peste 200 de ofițeri vor fi implicați în acțiuni de control. În perioada Sărbătorilor Pascale ale anului trecut s-a înregistrat un trafic de aproximativ 800.000 persoane care au tranzitat frontiera română. Potrivit Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Arad, numărul de autocare care aduc în țară muncitori români a crescut la Nădlac, iar începând de joi se așteaptă aglomerație și la autoturisme.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















