Home Social Explozie la Mechel Târgoviște, cinci angajați au fost răniți

Explozie la Mechel Târgoviște, cinci angajați au fost răniți

DISTRIBUIŢI

Cinci angajați ai Combi­natului de Oțeluri Speciale din Târgoviște au fost răniți în urma unei explozii care a avut loc, luni, la una dintre oțelării, doi dintre ei fiind transportați la Spitalul de Chirurgie Plastică și Arsuri din Capitală, iar ceilalți trei la Spitalul Județean din Târgoviște.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița, deflagrația nu a fost anunțată la 112, iar cei cinci răniți au fost duși la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște cu ambu­lanța combinatului, dar și cu mașini ale angajaților.
„Noi nu am fost anunțați de incident prin 112 și nu ni s-a cerut sprijinul pentru a interveni la Combinatul de Oțeluri Speciale din Târgoviște. Nu cunoaștem cauza exploziei“, a spus purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița, maior Edurd Țelea.
Primele date furnizate de Poliție arată că explozia s-a produs la o secție a Oțelăriei Electrice nr. 2, din cauza unei acumulări de gaze.
„Explozia a avut loc la un stand de valve care cuprinde conducte ce transportă gaz metan, oxigen și azot, unde a avut loc o scurgere de gaz din motive care urmează să fie stabilite“, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Dâmbovița, Raluca Florescu.
Ea a precizat că în urma deflagrației au fost răniți doi electricieni și trei lăcătuși cu vârste între 35 și 40 de ani.
La rândul său, medicul Dorin Maier de la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița a precizat că victimele au fost transportate la spital cu mașini din combinat, nefiind solicitată ambulanța.
El a precizat că toți cei cinci răniți au fost duși la Spitalul Județean din Târgoviște, doi dintre ei fiind transferați apoi cu ambulanțe la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București.
Conform sursei citate, unul dintre răniții transferați în Capitală este în stare stabilă, iar celălalt este într-o stare mai gravă, având arsuri de gradul al doilea pe mâini, pe față și pe torace.
Combinatul de Oțeluri Speciale Târgoviște este fosta companie Mechel Târgoviște.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.