Home Social Farmaciile au vândut medicamente mai scumpe în perioada crizei

Farmaciile au vândut medicamente mai scumpe în perioada crizei

DISTRIBUIŢI

Cantitatea de medicamente consumată de romåni în perioada crizei (2008-2010) a rămas relativ constantă, însă valoarea medicamentelor consumate a cunoscut o creștere remarcabilă, a declarat ieri Mihaela Moșneguțu, medical manager la compania Antibiotice Iași, la Forumul Comercial al Industriei Farmaceutice din Romånia.
Potrivit reprezentantei companiei Antibiotice, citată de Agerpres, o explicație a acestei evoluții ar fi orientarea anumitor farmacii spre medicamente mai scumpe, în defavoarea celor cu costuri reduse.
În 2010, piața farmaceutică din Romånia s-a cifrat, în termeni valorici, la 9,622 miliarde lei, în creștere cu 18,7% față de anul 2009, cånd piața s-a situat la 8,104 miliarde lei. De asemenea, în 2009 a fost înregistrată o creștere de 13,1% față de 2008, cånd piața farmaceutică autohtonă a totalizat 7,165 miliarde lei.
Cantitativ, consumul de medicamente în 2010 a fost de 9,2 miliarde unități terapeutice /UT/, în creștere foarte ușoară – 2,6% – față de 2009 (8,989 miliarde UT) și inferior celui din 2008 (9,666 miliarde UT).
O altă explicație ar fi faptul că în Romånia dinamica pieței de medicamente generice (cu patentul expirat, mai ieftine) a fost inferioară celei a medicamentelor inovatoare, cu costuri mai ridicate din cauza patentului.
Mihaela Moșneguțu a precizat că creșterea pieței de medicamente inovatoare în 2010 a fost influențată cel mai mult de creșterile la medicamentele pentru oncologie – 34%, sistemul nervos – 28%, sistemul cardiovascular – 15%, tract digestiv (insuline, atidiabetice orale, combinații vitamina A+D) și antiinfecțioase (vaccinuri, antivirale HIV și non-HIV).

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.