-<Vai, ce frumoasa te-ai facut!>, a fost prima reactie a parintilor cand m-au vazut dupa operatie si nu mai aveam acea culoare vinetie-albastruie-, ne-a spus Carmenica Adriana Parau, o tanara de 23 de ani, care a suferit de -boala albastra-. In termeni medicali, boala se numeste Tetralogia Fallot si se manifesta printr-o colorare specifica albastru-vinetie a fetei si membrelor. Dupa operatia din luna august a anului trecut, fata, care a avut o copilarie lipsita de bucuriile jocului cu ceilalti copii care o respingeau tocmai din cauza culorii pielii, a devenit un om perfect normal. Ba chiar acum are un iubit si este curtata de multi baieti care pana nu de mult o priveau ca pe o ciudatenie.
Parintii nu au incurajat-o sa se opereze
Tanara este din localitatea Chircesti-Vaslui si s-a nascut cu aceasta boala cauzata de o malformatie a cordului, care a fost depistata cand avea 8 luni. -Din punct de vedere anatomic, este vorba de un defect de sept interventricular, o stenoza de artera pulmonara si hipertrofie de ventricul drept. Mai exact, ventriculele comunica intre ele si sangele oxigenat se amesteca cu cel neoxigenat, care este reintrodus in circulatia sistemica, ceea ce duce la colorarea tegumentelor. Prin operatie, se obtureaza canalul ce face legatura intre ventricule. Este o boala congenitala si este posibil sa fie determinata de o viroza capatata de mama in timpul sarcinii. Este posibil ca cineva din familie sa fi avut boala mai de mult si sa fie transmisa din generatie in generatie, dar sa se manifeste abia acum-, este de parere dr. Grigore Tinica, seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din Centrul de Cardiologie, chirurgul care a facut singura operatie de acest fel la Iasi. In general, astfel de operatii sunt recomandate la varste fragede, pentru ca in timp se agraveaza si determina neplaceri mari acelora, foarte putini, care o au. -In cazul Carmenicai, recuperarea la sase luni dupa operatie este foarte buna si vedeti si dumneavoastra ce bine arata. A fost un copil foarte curajos, care a luat o hotarare buna, iar daca nu venea la operatie, boala se agrava, putandu-i fi fatala -, a mai spus dr. Tinica.
Copiii o strigau -handicapata-
Medicii de la Fundeni au recomandat parintilor, cand fata avea 14 ani, sa fie operata, dar acestora le-a fost frica si nu au fost de acord. -M-am intors in sat si, anul trecut, medicul de familie mi-a spus sa vin la Iasi sa ma operez. Parintii tot nu au fost de acord si m-am hotarat sa plec singura. Am mers pana la capat si Dumnezeu mi-a ajutat sa devin om ca toti oamenii-, ne-a spus tanara. Inainte de operatie nu putea sa urce un etaj fara sa i se faca rau si avea crize din ce in ce mai dese. De aceea nu a angajat-o nimeni si nici nu a prea avut prieteni sau un iubit, pentru ca toata lumea fugea de ea ca de o ciumata. Ba o mai strigau, mai ales in copilarie, -handicapata-. -Nu puteam merge la discoteca pentru ca toti radeau de mine. Ma uitam mai mult pe geam si nici nu puteam sa dansez, pentru ca mi se facea rau. Nu puteam sa ma distrez ca cei de varsta mea. Acum am un prieten si foarte multi incearca sa ma atraga in grupul lor. Am promisiuni ca luna viitoare voi avea si un loc de munca la un atelier de confectii din Vaslui-, a explicat Carmenica drama prin care a trecut.
C. Donose
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













