Home Social Festivalul cireșelor de la Cireșoaia

Festivalul cireșelor de la Cireșoaia

DISTRIBUIŢI

Aproximativ două tone de cireșe de diferite soiuri au putut fi gustate, ieri, în cadrul celei de-a 119-a ediții a Festivalului cireșelor din localitatea bistrițeană Cireșoaia, eveniment organizat în fiecare an la sfârșitul lunii iunie.
Satul Cireșoaia din comuna Braniștea, județul Bistrița-Năsăud, a devenit cunoscut prin faptul că aici locuiesc în jur de 450 de producători de cireșe, marea majoritate de etnie maghiară.
Festivalul cireșelor este ocazia sătenilor de a se lăuda cu recolta lor în cadrul unei degustări la care participă nu doar comunitatea locală, ci și oameni veniți din toate colțurile județului Bistrița-Năsăud și din județele învecinate. Potrivit tradiției, fiecare producător local donează câteva lădițe de cireșe, cu care apoi sunt umplute mesele din piața de fructe.
Locuitorii din Cireșoaia își arată, de asemenea, măiestria în a realiza clopote din aceste fructe, de toate dimensiunile, care sunt expuse în zona scenei unde se desfășoară spectacolul artistic. Organizatorii au pregătit pentru ediția din acest an un spectacol susținut de ansambluri folclorice din Cireșoaia, Subcetate (Hunedoara), Miercurea Ciuc, Dej și Bistrița, urmat de un concert de muzică ușoară care îi are ca invitați pe Kacsor Feri și Romantique Duo (Reghin).
Festivalul cireșelor de la Cireșoaia s-a  încheiat seara cu un bal și un foc de artificii.

Rudi Vania

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.