Pentru 7,9 miliarde de lei, bucuresteanca Gentiana Haimann si-a adjudecat ieri, prin licitatie publica cu strigare, pachetul de actiuni de 54,025% detinut de Ministerul Turismului la SC -Midia Estival- 2002, din statiunea Neptun Olimp. Au existat noua oferte, dar sase au fost respinse pentru nereguli in documentatia de participare. Astfel, actiunile au fost adjudecate de Gentiana Haimann la pretul de pornire a licitatiei. Pachetul de la SC Midia Estival 2002 (un hotel cu 214 locuri de cazare, un bar de zi si un teren de 5.247 metri patrati) mai fusese cumparat de doua ori, in acest an, cu 29,9 miliarde de lei si respectiv 15,2 miliarde de lei, dar cumparatorii nu au achitat sumele.
Tot ieri, firma -Grosaliment SA din Targu Mures si-a adjudecat, cu 10,824 miliarde de lei, pachetul de actiuni detinut de Ministerul Turismului, 54,025%, la societatea Service Neptun 2002. Pretul de pornire a fost de 21,8 miliarde de lei. Au fost doua oferte, cea a firmei din Tg. Mures si o persoana fizica – Ion Flori, despre care se spune ca este angajat la una dintre firmele fratilor Micula.
SC Service Neptun, cu un capital social de 9,1 miliarde de lei, a mai fost vaduta o data, pentru 25,5 miliarde de lei, dar cumparatorul nu a achitat banii. Printre activele ei se numara un laborator de cofetarie, spalatorie, ateliere, carmangerie, fabrica de gheata si depozite agroalimentare.
Trebuie precizat ca 39,9% din actiunile firmei -Grosaliment- Tg. Mures sunt detinute de firma fratilor Micula – European Drinks – iar 34,4%, de catre SIF Transilvania. In plus, mai multe firme ale fratilor Micula au cumparat in acest an pachetele majoritare de actiuni la trei hoteluri din Mamaia si noua din Neptun-Olimp, precum si trei vile in Neptun. De asemenea, cei doi oameni de afaceri mai detin Hotelul Astoria din Oradea si Iadolina din Stana de Vale, precum si statiunea Lesu Oradea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















