Membrii Aliantei Federative a Sindicatelor Functionarilor Publici Sed Lex au decis, in sedinta de miercuri, sustinerea includerii in noua lege a functionarilor publici a revendicarilor privind acordarea unui salariu mediu net de 1.250 lei noi.
Liderii functionarilor publici au analizat, in sedinta din 16 august, stadiul negocierilor cu reprezentantii guvernului si cu celelalte confederatii sindicale referitoare la legea sistemului unitar de salarizare. Potrivit reprezentantilor Sed Lex, CNSLR Fratia, Cartel Alfa si BNS nu au avut nici o intalnire cu reprezentantii guvernului pe aceasta tema.
-Cele trei confederatii au incercat sa creeze un avantaj guvernului, in negocierile pe care acesta le are cu Alianta Federativa a Sindicatelor Functionarilor Publici Sed Lex pentru a proteja interese din alte domenii de activitate, de exemplu energie, gaze, minerit, si niciodata nu au aparat interesele functionarilor publici. Ca dovada, este acceptata marirea pretului la utilitati fara ca acestea sa ia atitudine, agravand situatia celor ce muncesc in Romania-, a precizat presedintele Aliantei Sed Lex, Vasile Marica.
In sedinta de miercuri, liderii Sed Lex au hotarat sa monitorizeze in continuare actiunile celor trei confederatii si sa actioneze pentru includerea in lege a revendicarilor legate de acordarea unui salariu mediu net de 1.250 lei noi, acordarea sporului de confidentialitate de 15% si a celui de stabilitate intre 3-20%.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















