Home Social Funeriu: „Trebuie să trecem de la toceală la un învățăm?â?Ñnt bazat pe...

Funeriu: „Trebuie să trecem de la toceală la un învățăm?â?Ñnt bazat pe competențe”

DISTRIBUIŢI

Primul pas în învățământul românesc

Clopoțelul a sunat pentru toți cei aproximativ 3 milioane de elevi din țară. Pe långă nemulțumirile unor dascăli care au înțeles să înceapă anul școlar cu mici greve, cei mai fericiți au fost școlarii și liceenii care și-au întålnit, după o vacanță binemeritată, colegii de bancă și prietenii. Prezent la festivități, ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, la deschiderea anului școlar la Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal“ din Arad, că recredibilizarea învățămåntului romånesc este principala misiune a mandatului său de ministru. „Tot ce face Ministerul Educației, tot ce face Guvernul este pentru ca ei (n.r. – elevii) să poată avea multă încredere în acest sistem de învățămånt. De aceea, recredibilizarea învățămåntului romånesc este principala misiune a mandatului meu de ministru al Educației“, a afirmat acesta. Întrebat de jurnaliști ce trebuie schimbat la învățămånt, ministrul Funeriu a spus că specialiștii lucrează la noua curriculă școlară și că el doar o va pune în practică. „Trebuie să trecem de la un învățămånt bazat pe acumulare de informații, altfel spus, toceală, la un învățămånt bazat pe competențe, pe formarea unui elev care să fie mult mai complet și mai pregătit“, a afirmat Funeriu. Ministrul a spus că profesorii au reușit să se adune în jurul elevilor pentru încheierea anului școlar și le-a mulțumit acestora pentru solidaritate. Întrebat de jurnaliști cånd își va transfera fetița din străinătate la o școală din Romånia, ministrul a afirmat, inițial, că a încercat, de-a lungul carierei, să nu amestece viața privată cu cea publică.
El a adăugat, totuși, că în luna decembrie, cånd a fost numit ministru, fetița lui studia în clasa întåi în Germania, unde locuia și el. „Fetița mea va veni în Romånia imediat ce situația obiectivă o va permite, eu avånd acum o situație specială, pentru că, din motive de familie, fetița mea locuiește împreună cu mama ei în străinătate. Va veni să studieze în Romånia, vă asigur, și mie îmi este foarte dor de ea“, a spus Funeriu.  Elevilor, ministrul le-a transmis că „Romånia va crește mai puternică datorită părinților și profesorilor“. În curtea Liceului, situat în centrul Aradului și cotat ca una dintre cele mai bune școli din oraș, au fost prezenți sute de elevi și părinți. După intonarea imnului, copiii din clasa întåi au defilat în careul format, fiind aplaudați de elevii din clasele mai mari.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.