Asociatia Furnizorilor de Produse Medicale din Romania a decis, la sfarsitul saptamanii trecute, sa sisteze livrarile catre toate unitatile de asistenta medicala din tara, ca urmare a neplatii datoriilor catre furnizori, a declarat Ramona Stefan, presedintele asociatiei.
Ramona Stefan a precizat ca masura va deveni efectiva incepand de astazi si ca nu va fi suspendata decat dupa plata integrala a datoriilor de 400 milioane de dolari acumulate pana la sfarsitul lui 2002. Este vorba despre restante acumulate in intervalul de aproximativ 10 luni din cursul anului 2002 si ca exista si cazuri – izolate, ce-i drept – de datorii datand din 2001, 2000 si chiar 1999.
Asociatia reuneste firme care furnizeaza spitalelor din Romania peste 80% din necesarul de produse medicale (aparatura medicala, reactivi de laborator, consumabile, alte materiale sanitare). O data cu intreruperea livrarilor, vor fi sistate si activitatile de service asigurate spitalelor pentru aparatura medicala aflata deja in dotare, aratand ca aceasta decizie se aplica si in cazul firmelor care asigura softurile necesare functionarii unor echipamente medicale computerizate.
La randul sau, vicepresedintele asociatiei, Mircea Ciupe, a precizat ca majoritatea furnizorilor au ajuns in pragul falimentului, hotarand sa intrerupa livrarile, deoarece firmele sunt, la randul lor, fortate de furnizorii externi sa-si plateasca datoriile. In acelasi timp, furnizorii au in vama produse medicale al caror termen poate expira si ca firmele sunt in imposibilitatea de a plati taxele vamale si TVA pentru a le putea introduce in tara.
Presedintele asociatiei a mai spus ca a avut intalniri pe aceasta tema cu presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si cu ministrul sanatatii si ca cei doi oficiali au dat asigurari ca plata datoriilor se va face intr-o sigura transa, pana la 20 februarie anul acesta.
Pentru ca plata datoriilor sa se faca pana la termenul anuntat, ar fi trebuit ca Ministerul Sanatatii si CNAS sa inceapa deja demersurile in acest sens, dar acest lucru nu s-a intamplat, a spus Ciupe. -Din acest motiv s-a luat decizia sistarii, desi termenul-limita dat de cei doi oficiali nu a expirat-, a adaugat el.
Furnizorii sunt nemultumiti si ca statul ii obliga sa plateasca TVA si impozit pe profit calculat trimestrial, ca si cum facturile ar fi fost platite de catre beneficiarii de aparatura medicala.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















