Home Social Grevă spontană la o școală din județul Giurgiu

Grevă spontană la o școală din județul Giurgiu

DISTRIBUIŢI

Salariații școlii cu clasele I-VIII din comuna Iepurești, județul Giurgiu, au hotărât încetarea spontană a tuturor activităților începând de ieri, nemulțumiți că nu au primit drepturile salariale aferente lunilor februarie, martie și aprilie, informează Federația Educației Naționale (FEN).
Reprezentanții FEN susțin că situația de la școala din Iepurești s-a repetat în ultimii trei ani, încălcându-se astfel dreptul constituțional al salariaților la muncă remunerată.
„Se pare că atât primarul, Gheorghe Păunescu, cât și consilierii locali au șters-o iepurește din fața răspunderilor care le revin, refuzând până și discutarea problemei. Repetarea anuală a acestei situații este rezultatul permanentei dispute dintre clanurile politice locale, care au transformat administrarea comunei într-o ciolaniadă, fără a mai fi interesate de victimele colaterale pe care le provoacă. Acest caz demonstrează încă o dată neputința Ministerului Educației de a gestiona problemele cu care se confruntă sistemul educațional în urma descentralizării“, a declarat președintele FEN, Constantin Ciosu, citat în comunicat.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.