Aproape 100 de asistenti medicali si medici din Policlinica nr. 1 au fost ieri in greva spontana. Ei au protestat fata de faptul ca acordarea salariilor le-a fost conditionata de plata asigurarilor pentru malpraxis.
Medici si asistenti au coborat cu totii, in jurul pranzului, in holul Policlinicii nr. 1, revoltati ca si in aceasta luna Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) a mai gasit un motiv pentru a nu le da salariile la timp, adica vinerea trecuta. -In fiecare luna apare cate ceva si noi ne primim salariile cu intarziere. Ba ca nu sunt bani, ba ca nu avem servicii, acum s-au legat de faptul ca medicii nu si-au platit asigurarile. Pentru cei din spital, care nu au asigurari, au fost insa bani de salarii-, ne-a spus o asistenta nemultumita. Medicii din Policlinica sustin ca atitudinea CAS este una abuziva. -Respectam legea atat timp cat suntem lasati liberi sa ne alegem firmele de asigurari. Cum fiecare cetatean este liber sa-si aleaga medicul sau magazinul de unde face cumparaturi, vrem si noi sa ne putem asigura la oricare dintre firme. Se pare ca, in conditiile in care exista anumite preferinte la nivelul casei centrale pentru anumite firme de asigurari, ceva miroase rau de tot-, ne-a spus dr. Adrian Nistor, un medic din policlinica. Conducerea Policlinicii nr. 1 a reusit sa obtina aprobarea CAS ca medicii sa-si plateasca asigurarile de malpraxis de 40 de euro pe an la orice firma doresc. -Maine, medicii isi vor plati asigurarile, iar miercuri se vor da salariile. Nu s-au platit pana acum asigurarile pentru ca exista un litigiu intre Colegiul Medicilor si Casa Nationala, care ne obliga sa platim aceste asigurari doar la patru firme acreditate de ea-, ne-a spus dr. Irinel Zavate, directorul policlinicii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















