Potrivit statisticilor, anul trecut s-au înregistrat nu mai puţin de 25 de milioane de apeluri false la Serviciul de urgenţă 112, adică 90% din apelurile preluate de operatori, un adevărat record în Uniunea Europeană. Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat spune că aceste statistici sunt foarte credibile şi că este vorba de un fenomen care pune în pericol viaţa unor oameni care au într-adevăr nevoie de ajutorul serviciilor de urgenţă.
Ministerul Comunicaţiilor şi cel al Sănătăţii încearcă să găsească metode de descurajare a acestor apeluri care, spun autorităţile, afectează în mod grav eficienţa serviciilor de urgenţă. Problema este că multe din aceste apeluri sunt făcute de la telefoane mobile cu cartele pre-payed, de la care apelantul este aproape imposibil de identificat. S-au discutat soluţii tehnice folosite în alte ţări, prin care telefoanele de la care se abuzează cu asemenea apeluri la serviciile de urgenţă pot fi blocate şi urmează a se stabili şi dacă pentru asemenea soluţii este nevoie sau nu de o reglementare legislativă specială.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















