Home Social Iesenii depun acte false pentru un apartament ANL

Iesenii depun acte false pentru un apartament ANL

DISTRIBUIŢI

Criza locuintelor ii face pe sute de tineri ieseni sa-si puna sperantele in apartamentele construite prin intermediul ANL. In judetul Iasi, in ultimii patru ani, s-au ridicat 1.020 de apartamente, din care au fost finalizate 382.

Conform programarii ANL, pana in toamna anului 2005, se vor construi pentru tinerii de pana in 35 de ani aprope 400 de apartamente in cartierele Nicolina, Alexandru cel Bun, Metalurgie si Socola.


Lista care ajunge an de an pana la 1.200 de solicitanti cuprinde insa si dosare depuse de familii tinere care incearca sa-i fenteze pe reprezentantii Directiei de Administrare a Patrimoniului Public si Privat Iasi si incearca sa obtina un imobil desi mai au unul.

Astfel, la sediul DAPPP se poate observa o lista in care, in urma evaluarii, au fost descoperite peste 60 de familii care si-au depus dosarele, dar in realitate benefeciau inca de un imobil. Faptul este grav mai ales ca la dosar este depusa o declaratie in care solictantul specifica: Subsemnatul X declar pe propria raspundere ca nu detin o locuinta in proprietate sau prin intermediul ANL.

Desi pentru declaratii false tinerii pot risca inchisoarea, acestora nu le pasa si-si incearca norocul, deoarece nimeni nu ia vreo masura impotriva lor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.