Procurorii timisoreni cerceteaza incercarea de mituire a 93 de profesori din comisia de corectura de la bacalaureat, dupa ce parintii au strans peste un miliard si jumatate de lei pentru ca notele absolventilor sa fie mai mari. Cu privire la aceste aspecte, inspectorul general din judetul Timis, Sandu Golcea, spune ca din cercetarile de pana acum nu rezulta vina vreunui profesor.
-Am inceput o ancheta interna din care rezulta ca profesorii nu au fost implicati in aceasta treaba. Am cerut si ajutorul politiei. Noi tot timpul am avut informatii ca s-au strans bani de comitetele de parinti pentru organizarea banchetelor de sfarsit de an. Este o situatie in care noi nu putem interveni. Dar nicaieri nu s-au strans bani cu destinatia asta – pentru asigurarea bunavointei comisiilor de la bacalaureat-, sustine Golcea.
Procurorii timisoreni s-au autosesizat in urma unor articole aparute in presa scrisa si au demarat o ancheta privind sumele stranse de elevi si destinatia exacta a acestor fonduri. -Parchetul de pe langa Tribunalul Timis s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de catre persoane necunoscute a infractiunilor de dare de mita, luare de mita si respectiv primire de foloase necuvenite-, a declarat purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, Mihaela Cioran.
Aceasta este cea de-a doua ancheta legata de desfasurarea examenului de bacalaureat. Prima a fost declansata imediat ce subiectele de limba romana au fost divulgate inainte de inceperea probei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















