
Campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin a elevelor ar putea fi reluată, la cererea părinților, într-un program pilot susținut de Ministerul Sănătății și Fundația Renașterea, în care ar urma să fie cooptați și medicii de familie, dar și Ministerul Educației.
Secretarul de stat din Ministerul Sănătății (MS) Adrian Pană a spus, miercuri, că MS și Fundația Renașterea vor derula un proiect de vaccinare împotriva HPV la grupa de vârstă 10-14 ani, dar numai la solicitarea expresă a părinților.
„După eșecul din 2008 în privința vaccinării, reluarea campaniei se face după un program de informare adecvat și numai la solicitarea expresă a părinților“, a precizat secretarul de stat.
Pană a mai spus că, din nefericire, rata îmbolnăvirilor de cancer de col uterin la grupa de vârstă 0-64 de ani este, în România, de patru ori mai mare decât media europeană.
În același context, secretarul de stat a precizat că, din păcate, primele analize ale programului de evaluare a stării de sănătate derulat de MS au arătat că doar 3% dintre femei au făcut testul Babeș-Papanicolau.
De asemenea, potrivit unui sondaj al Fundației Renașterea făcut pe un eșantion de 4.406 de femei, 84% din populația feminină nu au făcut niciodată un test Babeș-Pananicolau.
În prezent, autoritățile consideră că cea mai eligibilă grupă de vârstă la care să fie reluată vaccinarea împotriva cancerului de col uterin ar fi aceea cuprinsă între 10 și 14 ani, iar asta pentru că răspunsul imunologic la această categorie este maxim, a explicat medicul ginecolog Ruxandra Dumitrescu.
Rudi Vania
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















