Exilul de 63 de ani al celui care a fost regele Carol a II-lea a luat sfarsit.
Dar Carol si cea care i-a stat alaturi vreme de trei decenii nu isi vor putea gasi odihna vesnica impreuna, asa cum si-au dorit.
In timp ce fostul suveran se va odihni intr-o capela situata in imediata vecinatate a Manastirii Curtea de Arges, Elena Lupescu – cea care l-a sustinut, iubit si inteles vreme de 30 de ani – a fost inmormantata in cimitirul calugarilor din apropierea micii bisericute de lemn. La numai o suta de metri de capela in care a fost depus Carol…
Nici acest lacas de odihna nu este insa definitiv pentru controversatul rege al romanilor. In aproximativ un an, osemintele lui Carol al II-lea vor fi mutate din nou, de data aceasta intr-o biserica ce urmeaza sa fie construita in parcul Manastirii Curtea de Arges.
Ministrul culturii si cultelor a declarat ca acest nou lacas de cult va constitui locul de veci atat pentru regele Carol al II-lea, cat si pentru fratele sau, principele Nicolae, care de asemenea va fi repatriat.
Un ultim zbor pentru regele Carol al II-lea
Dupa o impresionanta ceremonie desfasurata in Pantheonul regilor Portugaliei, un avion special a repatriat, joi seara, ramasitele pamantesti ale lui Carol al II-lea si ale celei care i-a fost alaturi intreaga viata.
Dupa o ceremonie simpla pe Aeroportul Otopeni, la care au participat o serie de oficialitati, dar si doi membri ai Casei Regale – principesa Margareta si sotul sau – sicriul cu osemintele fostului rege a pornit spre spre gara Baneasa, unde astepta un tren special pentru a-l duce la Curtea de Arges.
Sicriul Elenei Lupescu a ramas in avion pe durata intregii ceremonii de pe Otopeni. Numai dupa finalizarea acesteia a fost coborat si asezat intr-un alt camion militar.
Marea dragoste a lui Carol, inmormantata discret si fara fast
Elena Lupescu a fost inmormantata inainte de ceremoniile dedicate regelui Carol al II-lea, intr-o discretie totala. Altfel decat a trait…
Nici una dintre personalitatile politice prezente la Curtea de Arges si nici un membru al Casei Regale nu a venit la serviciul religios, inceput in jurul orei 8.30.
La slujba comemorativa a participat numai pictorita Roxana Ambrozie Moisescu, nepoata indepartata a Elenei Lupescu.
Singurul care a vizitat mormantul la putin timp dupa slujba religioasa a fost ministrul culturii si cultelor, Razvan Theodorescu.
Mormantul celei care a tinut capul de afis al ziarelor din lumea intreaga in perioada interbelica este situat in imediata apropiere a micii bisericute de lemn.
Carol al II-lea, depus intr-o capela la Curtea de Arges
Repatrierea lui Carol al II-lea a atras la Curtea de Arges mii de oameni veniti sa-i dea un ultim salut celui care odata a fost suveranul romanilor.
Ceremonia religioasa oficiata de Preasfintitul Calinic al Argesului a inceput la ora 9.50, chiar inainte ca principesa Margareta si principele Radu de Hohenzollern sa ajunga la Manastire.
Au mai fost prezenti Paul de Romania, nepotul regelui Carol al II-lea din casatoria cu Ioana Lambrino.
Guvernul a fost reprezentat doar de ministrul culturii si cultelor.
Pe marsul funebru, interpretat de o fanfara militara, garda de onoare a condus sicriul regelui in capela de langa manastire.
Aflata in paragina pana acum o luna, capela a fost renovata si pavata cu marmura.
**De ce n-a venit Regele Mihai?**
La intrarea in capela, fanfara militara a intonat imnul national.
Sicriul, cu o inscriptie din litere aurite – -Carol al II-lea. Rege al Romaniei. 1930-1940- -, a fost depus pe un soclu.
Dupa ceremonia solemna si scurta, oamenii s-au inghesuit sa vada locul unde a fost asezat fostul suveran. O intrebare a multora dintre cei prezenti, care nu si-a gasit inca un raspuns, este de ce nu a participat Regele Mihai.
-Regele Carol este asezat provizoriu intr-o capela, pe care am ales-o impreuna cu Episcopul Calinic. Va sta acolo aproximativ un an. Elena Lupescu este ingropata nu foarte departe, pentru ca este normal ca acelasi pamant sa-i uneasca, pamantul resedintei de la Arges-, a declarat Razvan Thedorescu. -In viitor, va fi construita o biserica, in parcul manastirii, unde vor fi asezati Carol al II-lea, fratele sau, Nicolae, care a fost in Regenta regelui Mihai, si una dintre surorile sale si episcopii de Arges-, a conchis ministrul culturii si cultelor.
Istoria il va judeca…
Aducerea osemintelor regelui Carol al II-lea in tara este – asa cum s-a spus de multe ori – un gest de impacare cu istoria. Este un act de justitie repatrierea osemintelor primului suveran al Romaniei nascut pe pamant romanesc. De altfel, Carol s-a considerat intotdeauna cetatean roman, o marturie in acest sens constituind-o chiar propriile lui insemnari, in care nota, la 16 mai 1950, in perioada celui de-al doilea exil in Portugalia: -Sunt nascut, am trait si voi muri roman-.
Dupa cum aprecia fratele sau, principele Nicolae, Carol era un roman autentic si pentru faptul ca injura si era plin de datorii…
Cult, carismatic, capricios, contradictoriu, posedand reale calitati politice, acestea sunt doar cateva dintre calitatile care l-au caracterizat pe Carol al II-lea.
Personalitatea -regelui playboy-, dupa cum l-a numit Paul Quinlan, ramane extrem de controversata. Aceasta problema a fost indelung dezbatuta atat de catre contemporanii sai, cat si de urmasi. Ramane in sarcina istoricilor sa faca lumina intr-o perioada plina de umbre.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















