Home Social Inspectorii sociali au plecat la atac

Inspectorii sociali au plecat la atac

DISTRIBUIŢI

În perioada ianuarie-aprilie a acestui an, Inspecția Socială a desfășurat 542 de inspecții la nivelul întregii țări, care au vizat furnizorii privați care acordă servicii sociale pentru copii și pentru persoanele adulte cu handicap, precum și unitățile medico-sociale. În urma verificărilor, inspectorii au concluzionat că, în general, în cazul serviciilor sociale pentru copii, acordate de furnizori privați, condițiile de găzduire, hrană, cazarmament, condiții igienico-sanitare respectă prevederile în vigoare. Din păcate, această concluzie nu este valabilă pentru toate cazurile. Asociația Subcarpatica din Pătârlagele, județul Buzău, sau Fundația Fair Play din Constanța nu oferă condiții corespunzătoare, iar Asociația de binefacere Sf. Iustina din Covasna și Fundația Sf. Don Bosco din Sibiu nu au autorizație de funcționare. În ceea ce privește serviciile sociale pentru persoanele adulte cu handicap, acordate de furnizorii privați, inspectorii au constatat că numărul de personal specializat care își desfășoară activitatea în cadrul acestor servicii este insuficient, nu se respectă standardele minime de calitate cu privire la asigurarea toaletelor accesibile, dar dotările sunt cât de cât suficiente. Inspectorii de la Inspecția Muncii au decis retragerea acreditării pentru 21 de furnizori de servicii sociale pentru copii și respingerea cererii de acreditare formulate de un alt ONG, după ce s-a constatat că acesta nu respectă standardele de calitate prevăzute de lege. În plus, în urma verificărilor s-a decis solicitarea retragerii acreditării pentru 16 furnizori privați de servicii sociale pentru persoane adulte cu handicap și respingerea altor două cereri de acreditare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.