Pentru prevenirea inundatiilor din zona Banatului, Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) a facut apel la fondurile Bancii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru finantarea unor lucrari hidrotehnice pe cursurile apelor din zona. Astfel, peste 42 milioane de euro vor ajunge in judetul Timis, aproape 20 de milioane fiind destinate proiectului de consolidare si reprofilare a raului Timis, pe sectorul Lugoj – frontiera cu Serbia. De asemenea, alte 10 milioane de euro vor fi investite pentru ecologizarea raului Bega, pe sectorul Timisoara – granita cu Serbia. Ecologizarea Begai reprezinta, potrivit prefectului de Timis – Ovidiu Draganescu, primul pas in sensul aducerii raului la stadiul in care ar putea fi navigabil. Pentru aceasta insa, raul mai necesita investitii in sistemul de iluminare si semaforizare.
Si afluentii Begai vor beneficia, pe sectorul Curtea – Poieni, de lucrari de reamenajare, pentru care s-au alocat 6,5 milioane de euro. Investitiile pentru regularizarea si consolidarea raului Barzava, de la orasul Gataia catre granita cu Serbia, presupun cheltuirea unei sume de 2,8 milioane de euro, iar pentru consolidarea confluentei Timisului cu Bega, la Topolovat, s-au alocat 3,8 milioane de euro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















