O școală din Cluj a găsit o modalitate inedită de a stimula interesul copiilor pentru științe exacte: a înființat un laborator de robotică, potrivit rfi.ro. Elevii pot, astfel, să învețe distrându-se. Acest laborator este deschis și elevilor altor școli din oraș.
Profesorul Sergiu Dârjan, unul dintre coordonatorii copiilor din echipa de robotică spune că succesul în robotică duce la un succes la mai mare, în matematică, fizică, chimie, biologie, pentru că folosește aceleași procedee de gândire.
Ideea înființării unui laborator de robotică aparține unuia dintre părinții elevilor din Transylvania College din Cluj. Genoveva Hossu nu a fost doar inițiatoarea proiectului, ci a strâns și mare parte din fondurile necesare dotării unui laborator de robotică. De fapt, totul a pornit de la bunicul ei, prof. univ. dr. Andrei Albu, care a fost unul dintre fondatorii Universității Tehnice din Cluj și părinte al roboticii din Cluj.
Elevii care fac parte din echipa de robotică a Transilvania College au avut ocazia, săptămâna trecută, să își arate îndemânarea în construirea și mânuirea roboților la un concurs internațional care a avut loc la Debrecen. La concursul de robotică, toată munca a fost depusă de elevi, care nu au avut voie să fie ajutați de adulți. Clujenii au luat locul 4 la concurs.
Laboratorul de robotică este deschis și elevilor altor școli din oraș care se pot înscrie în programele de after school.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















