Elevii si studentii care au fost selectati pentru a primi in acest an subventia de 200 de euro pentru cumpararea unui calculator pot ridica din aceasta saptamana bonurile valorice pentru achizitionarea aparatelor. Bonurile valorice vor fi eliberate pana pe 20 iulie, iar calculatoarele vor putea fi cumparate pana pe 5 septembrie.
Fiecare bon valoric este identificat unic la nivel national prin serie si numar si este valabil numai pentru acest an. Elevii si studentii pot cumpara calculatoare de la orice agent economic. Intre agentul economic si beneficiar se va incheia un proces verbal de predare-primire, iar in cazul achizitionarii in rate si un contract. In termen de cinci zile de la incheierea acestora si de la eliberarea facturii, elevii trebuie sa se prezinte la scoala cu documentele in original si cu copii dupa acestea, pe care le vor depune la comisiile din unitatile de invatamant care se ocupa de program. In acest an au fost selectati pentru a primi subventia de 200 de euro pentru achizitionarea unui calculator aproximativ 25.000 de tineri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















