Home Social Liceenii sunt pregatiti pentru integrare

Liceenii sunt pregatiti pentru integrare

DISTRIBUIŢI

Mai multe licee din opt judete ale tarii au fost premiate in cadrul proiectului -Stafeta Tinerilor pentru Europa-, demarat in urma cu 10 luni. Proiectul, finantat de Uniunea Europeana (UE), a urmarit sa dezvolte abilitatile tinerilor pentru a se adapta la schimbarile structurale inerente procesului de aderare si de integrare a Romaniei in UE, prin imbunatatirea accesului la informatie si stimularea dezbaterilor. Aproximativ 25.000 de tineri au primit in acest timp informatii cu privire la politicile, institutiile si procesul de extindere a UE.


Noutatea proiectului a constat in crearea unui model nou si neconventional de a atrage tinerii in dezbateri legate de procesul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana. Modelul a presupus lansarea unui concurs de eseuri si videoclipuri pe tematici legate de integrarea europeana.

Stafeta

Mecanismul dupa care a functionat acest proiect a constat in faptul ca elevii din liceele unui judet au lansat o provocare elevilor dintr-un judet invecinat, iar cei care au primit provocarea s-au adresat la randul lor colegilor din urmatorul judet, pana in momentul in care ciclul predarii stafetei s-a inchis. Stafeta dezbaterilor a pornit din judetul Buzau si a trecut mai apoi prin Galati, Bacau, Vaslui, Neamt, Iasi, Suceava si Botosani, poposind in fiecare locatie timp de o luna. In total au fost implicate 48 de licee care au participat la concursuri de dezbateri, de eseuri, videoclipuri si provocari pe teme europene, elevii participanti realizand 1.297 de eseuri si 41 de videoclipuri. De asemenea, 48 de provocari au circulat de la un liceu la altul.

Fiecare adolescent implicat in program a incercat sa exprime cat mai bine ceea ce crede el ca presupune integrarea si in ce masura va schimba societatea romaneasca, iar pentru asta s-a documentat si a participat la cele peste 190 de dezbateri pe aceste teme. Abordarile au fost dintre cele mai diverse si elevii au demonstrat ca problema integrarii nu mai este pentru ei o mare necunoscuta.

Imaginatie debordanta

La sectiunea clip video, participantii au dat frau liber imaginatiei si multi dintre ei au ales sa arate cum si-ar dori sa fie Romania in 2008. Astfel, sub forma de titluri de ziare, si-au permis sa viseze ca -Romania organizeaza Campionatul Mondial de fotbal-, ca -Microsoft a fost cumparat de romani-, iar -Spaniolii vor sa munceasca in Valea Jiului- sau ca -Europenii joaca la Loteria vizelor pentru Romania-. In final, au fost acordate premii pentru patru sectiuni: cea mai originala provocare, cea mai interesanta dezbatere, cele mai bune eseuri si cel mai bun videoclip, marile premii revenind Colegiului National -B.P. Hasdeu- din Buzau, Liceului -Mihai Eminescu- din Suceava, pentru realizarea Decalogului UE, Liceului -Spiru Haret- din Tecuci si, respectiv, Grupului Scolar Industrial din Botosani. Proiectul a fost implementat de Centrul Educatia 2000+ si a avut un buget total de aproape 60.000 de euro, cea mai mare finantare venind din partea Uniunii Europene, prin Programul de Microproiecte – Fondul Europa.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.