Home Social Locatarii unui bloc – evacuați din cauza unui miros „suspect”

Locatarii unui bloc – evacuați din cauza unui miros „suspect”

DISTRIBUIŢI

Patru dintre locatarii evacuați, ieri după-amiază, dintr-un bloc din municipiul Suceava au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce li s-a făcut rău din cauza mirosului puternic care se simțea pe scara imobilului, trei dintre aceștia fiind internați la Spitalul Județean de Urgență.
Pacienții aveau dureri de cap, grețuri, vărsături și senzația lipsei de aer.
„Femeia în vårstă de 90 de ani a fost internată în secția de terapie intensivă, cea în vårstă de 47 de ani în secția medicală, iar copilul în secția pediatrie, fiind stabil din punct de vedere hemodinamic“, au declarat reprezentanții unității spitalicești. Potrivit purtătorului de cuvånt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, în blocul nr. 89 de pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Suceava a fost sesizat un miros înțepător, cu origine necunoscută. La fața locului s-a deplasat o echipă a E.On Gaz, care să stabilească natura substanței. Echipele de intervenție excludeau, ieri după-amiază, ipoteza unor scăpări de gaz.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.