
La data de 14 februarie a acestui an, Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a propus, se site-ul instituției, pentru dezbatere, Proiectul de Lege privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor de educație și îngrijire a copiilor pe timpul zilei, proiect ce urmează a fi discutat luni, la sediul Ministerului. Proiectul de lege nu este deloc unul avantajos nici pentru părinți, nici pentru bone, babysitteri, asistenții maternali sau angajații din sistem, conform declarațiilor Antoanetei Istrate, președintele Asociației Agențiilor pentru Servicii Casnice. Printre neregulile proiectului de lege se numără și faptul că bonele, respectiv persoanele care au grijă de copii la ele acasă pe timpul zilei, vor ajunge să câștige mai mult decât asistenții maternali, care au grijă de copii în permanență. În acest moment, un asistent maternal primește 700 RON și trebuie să asigure copilului hrana, hăinuțele, medicamentele. Bona ar primi 800 RON și ar supraveghea copilul, la domiciliul său, doar pe timpul zilei. Aceasta se va diferenția de babysitter, care va avea sarcina să aibă grijă de copil la domiciliul părinților. Din păcate, persoanele care vor să practice această meserie vor fi nevoite să urmeze anumite cursuri, cursuri care ar fi trebuit să fie susținute de sistem, deoarece sunt destul de costisitoare – 800 de RON – și durează patru luni de zile. Pe de altă parte, măsura Ministerului, de desființare a agențiilor de babysitting, va avea repercusiuni asupra părinților, care nu vor mai beneficia de nici o protecție, nevoiți fiind să apeleze la anunțurile în ziare pentru a găsi un babysitter. În plus, formarea profesională a babysitterului va fi monopol al agențiilor, deși acestea nu sunt interesate să dețină acest monopol.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















