Home Social Mai scump sa mori decat sa traiesti

Mai scump sa mori decat sa traiesti

DISTRIBUIŢI

– Costurile pentru o călătorie -dincolo- sunt imposibile pentru omul de rând – Dacă e să aduni sicriul, năsălia, crucea, locul de veci, cele trei nopţi de priveghi, preotul, slujba de îngropăciune şi pomana de după, suma minimă la care se ridică toate acestea depăşeşte 6.000 de lei noi – Uniunea Europeană ne-a transmis că din acest an, românii trebuie să-şi jelească morţii la capelă sau la casele funerare, pentru că nu mai au voie să-i ţină în cele trei nopţi de priveghi acasă – Dar şi jelirea la casele mortuare se face contra cost, în funcţie de dorinţă – Pentru fiecare 24 de ore de priveghi, se plăteşte de la 2 milioane până la 3 milioane şi jumătate de lei vechi.

Normele impuse de Uniunea Europeană în ce priveşte morţii aduc disperare pentru urmaşi. Giulgiu biodegradabil, sicrie speciale şi depunerea mortului în capelă sunt doar câteva din condiţiile impuse de UE pentru cei care au morţi de jelit din acest an. Odată cu impunerea acestor norme, au apărut şi primele case funerare de lux. Românii sunt reticenţi faţă de regulile noi.

Expresii de genul -nu am bani nici să mă îngrop- sunt rostite zilnic de către români. Preţul unei înmormantări variază între 15 milioane pană la peste 200 de milioane pentru cei care şi-ar dori să plece cu lux chiar şi -dincolo-. Am încercat să facem şi un calcul estimativ pentru o ceremonie de înhumare decentă. În cazul în care decesul are loc la spital, firma de pompe funebre preia decedatul din spital, asigură efectuarea şi conservarea decedatului, asigură transportul la domiciliu, la capelă sau la casa funerară, intermediază actele de deces, obţine locul de înhumare, furnizează articole funerare (sicriu, giulgiu, cruce), dar şi alte articole necesare precum: lumanări, jerbe, coroane, colaci, colivă, prosoape, batiste, asigură transportul decedatului la cimitir. Pentru că toate aceste servicii complete oferite -la pachet- depăşesc 60 de milioane ROL, neamurile preiau o parte dintre aceste activităţi şi cheltuieli fără a mai fi nevoite să plătească şi comisioanele cerute de firmele de pompe funebre. Constatarea medicală trebuie făcută de medicul de familie sau, contra sumei de 600 de mii ROL, de un alt medic constatator pus la dispoziţie de firma de pompe funebre. Indiferent că apelezi la Salvare sau la o firmă de pompe funebre, îmbălsămarea costă 3 milioane ROL. Conform ritualului, rudele trebuie să se asigure că decedatul va merge -dincolo- curat şi îmbrăcat, iar decedatul poate fi -spălat- pentru 1 milion ROL. Îmbrăcămintea porneşte de la 3 milioane ROL şi ajunge la cateva mii de euro dacă se vrea un costum Armani care să facă impresie printre sfinţi. Pentru cosmetică mortuară, firmele solicită între 500 de mii şi 2 milioane ROL.

Sicrie de la 3 milioane ROL pană la 5 mii de euro

Cum sicriul reprezintă statutul social al decedatului, producătorii au adus inovaţii pentru toate buzunarele. De la 1.150.000 ROL sicriul simplu, pană la 175 de milioane de lei vechi, tron din lemn de trandafir. La cealaltă extremă, sunt cu capac din sticlă. Lemn masiv de stejar sau fag, lăcuit, finisaje impecabile, manere de inox şi cu satin pe dinăuntru. Mai sunt unele tapiţate, cu salteluţă şi pernuţă, dar care ajung şi pană la 5 mii de euro, pentru că sunt lemn de trandafir sau mahon importate direct din Africa, Spania, Italia şi Grecia. Oferta aceasta am găsit-o la o firmă din Ghencea. Mai există problema locului de îngropare. Un loc de veci de categoria a II-a, concesionat pe 25 de ani, ajunge la 350 de euro. La această sumă se adaugă: 50 euro taxa de înmormantare, 50 de euro săparea gropii, 10 euro închirierea capelei şi 10 euro taxa de întreţinere anuală. Indiferent dacă a fost bogat sau sărac, decedatului i se pune la cap o cruce de lemn. Preţul variază între 750 de mii şi 2 milioane ROL, la care se adaugă scrisul numelui, cu vopsea sau încrustat, la preţuri între 300 de mii şi 1 milion de lei vechi. Dacă se doreşte şi o cruce din ciment mozaicat sau un monument funerar de marmură sau granit, preţurile sunt între 4,5 milioane şi 3.000 de euro. Dacă vor să adauge şi chipul decedatului, pot alege o fotografie în ceramică de 700 de mii, un portret desenat pe o placă de granit la 3 milioane sau chiar un bust sculptat de la 1.000 de euro în sus.

Transportul sicriului la domiciliu, staţionarea la biserică şi apoi condusul pe ultimul drum către cimitir costă între 500 de mii şi 1 milion. Dacă vor să reducă suma plătită firmei de pompe funebre, rudele decedatului trebuie să cumpere singure şi accesorii şi servicii necesare unei înmormantări de bun-simţ. Preţurile sunt următoarele: lumanări între 2.000-20.000 de lei/bucata, batiste 10.000 lei/bucata, prosoape 20.000-70.000 de lei/bucata, firul de garoafă 20.000 de lei, iar o coroană costă între 300 de mii, cu flori artificiale, şi 4 milioane cu flori naturale.

Concluzie

Am tras linie, am adunat şi am ajuns la un total de 60.900.000 de lei vechi. Mai există o variantă mai simplă, incinerarea. Reprezentanţii firmelor de pompe funebre spun că o incinerare ajunge în jur de 10 milioane, dar conform tarifelor publicate pe Internet de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, costul se ridică la 520.000 ROL pentru copii şi 984.000 ROL pentru adulţi. Mai este şi taxa de concesionare nişă pe termen nelimitat de 150.000 ROL, iar taxa anuală de întreţinere a nişei este de 60.000 ROL.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.