La varsta de 18 ani, mii de tineri care ies din institutiile de stat nu sunt in stare sa se descurce singuri. Situatia orfanilor care devin majori si nu mai sunt ajutati de stat in nici un fel nu este noua. Pana acum, nu a existat o legislatie care sa-i sprijine. Iata insa ca in februarie 2002 parlamentul a adoptat, cu o oarecare valva, Legea excluderii marginalizarii sociale. Este vorba despre o lege care reglementeaza si situatia tinerilor proveniti din casele de copii, facilitandu-le, cel putin teoretic, obtinerea unui loc de munca si a unei locuinte. Dar legea nu se aplica peste tot. Nu exista metodologia necesara si nici mecanismele adecvate.
-Ne-au zis sa renuntam la ideea de institutionalizati-
Un proiect al Organizatiei Salvati copiii cuprinde 220 de copii si tineri din centrele de plasament. Ei invata meserie, fac diverse cursuri ca sa le fie mai usor cand vor implini 18 ani si va trebui sa plece din orfelinate. In Bucuresti, prin finantari de la guvern si de la Banca Mondiala, li se ofera acestor tineri o locuinta. Unii sunt studenti, altii si-au gasit un loc de munca. Numarul acestora este insa mic, foarte mic. Majoritatea celor care parasesc orfelinatele nu stiu incotro sa o ia.
Cristian este din Targoviste si a implinit 19 ani. Mai are un an si termina scoala profesionala. Atunci va trebui sa se descurce singur. -Nu am o casa, societatea nu incearca sa ma ajute sa ma integrez, copiii din centrele de plasament nu mai au unde sa se duca, se duc direct pe strada-, spune tanarul. -Ajung cersetori, ajung in puscarii – cunosc cazuri -, ajung in cele mai grele situatii. Nu este bine. Multa lume spune ca ii este bine copilului din centrul de plasament, multa lume zice <vai, cat ii ajutam>, dar nu se vede. In presa se vede, dar fizic nu se vede-.
Cei de la orfelinat incearca de un an de zile sa gaseasca o locuinta sociala, dar fara rezultat. Tinerii care vor continua studiile pot sa ramana in institutie, dar si aici intampina greutati. Unui copil care a terminat scoala profesionala si vrea sa dea la un liceu, la seral, i se spune -nu se poate, nu putem sa va tinem, trebuie sa fii la liceu de zi, nu la seral-. Daca baiatul a optat pentru seral, ca sa poata sa se duca sa se angajeze, sa castige bani pentru a se intretine, i se spune ca trebuie sa plece din centru. Pe deasupra, cand vor sa se angajeze, tinerii orfani sunt priviti cu suspiciune si nu li se acorda aceleasi sanse.
-Ne-au zis sa renuntam la ideea de copil institutionalizat. Dar copilul, pur si simplu, nu este pregatit pentru pasul urmator nici psihic, nici material-, spune Cristian.
De 14 ani, in canale
La Brasov, sub podul de la Tractorul, in gerul muscator, de pana la -20 de grade noaptea, 30 de tineri locuiesc sub cerul liber. N-au casa, nici haine sau mancare. Putini se gandesc ca vor apuca primavara. Viata lor e fara perspective.
Costel David, unul dintre -boschetarii- de la pod, a implinit zilele trecute 24 de ani. Nimeni nu i-a spus -La multi ani-. De 14 ani sta prin canale. Are mainile degerate si capul umflat. Il dor toate oasele. Costel e foarte slab. Se catara greu pe tevile de sub pod. Tot ce-si doreste sunt niste bani cu care sa-si cumpere medicamente: 150.000 de lei. E descult. Pantofii pe care i-a avut s-au rupt, asa ca a luat o pereche de sosete si cateva carpe pe care le-a infasurat pe un picior. -Ieri noapte a fost asa de frig ca nu mi-am mai simtit mainile si picioarele. Dimineata am crezut ca mi-au degerat. Toti suntem nenorociti aici, dar n-avem unde sa ne ducem. N-am mai mancat de trei zile si sunt lesinat de foame. Poate isi face cineva mila de noi si ne aduce niste haine. Cel mai tanar dintre noi are 14 ani. E aproape un copil. Noaptea trecuta i-a fost asa de frig ca a inceput sa planga-.
Pentru c-au fost batuti si haituti de prea multe ori, boschetarii sunt speriati. Nu ies de dupa tevi si au devenit agresivi. Le e frica sa vorbeasca sau sa se lase fotografiati. De ziua lui, Costel David a primit doar o mama de bataie de la niste necunoscuti care au vrut sa se distreze. -Unde sa reclam? Toti ne bat. Nu ne lasa sa traim. Ne dau afara din canale, ne alunga de oriunde ne adapostim. Chiar suntem caini?-.
-Sa ma ajute cineva, ca mor…-
Costel David s-a nascut la Piatra Neamt. La numai 10 ani, parintii l-au alungat de-acasa. Erau prea saraci sa-l poata creste. A ajuns pe strazi. S-a obisnuit de mic sa lupte singur. -Am stat aproape 14 ani prin canale. Am stat si la casa de copii o perioada, dar am fugit pentru ca ne bateau. Cel mai mult am dormit pe strazi si in canale. Iarna e mult mai bine in canal, pentru ca e mai cald. Dar de acolo ne dau afara, nu ne lasa sa stam. Mi-am vazut multi prieteni murind de frig. Eu am scapat de fiecare data. Sunt un norocos, daca se poate spune asa. Acum am auzit c-o sa ne faca un adapost in care sa stam iarna-.
Costel cere ajutor cu lacrimi in ochi. Vrea sa-si gaseasca un loc de munca si un adapost. Nu mai poate vorbi si incepe sa tremure. -Sa ma ajute cineva, ca mor. Sunt asa de bolnav si de slabit… Am ajuns la capatul puterilor. Poate ca acum, de Craciun, voi avea mai mult noroc-. Centrul pentru persoane fara adapost din Brasov a fost deschis, dar lucrarile nu sunt inca terminate. Adapostul de noapte va avea 64 de locuri, iar cei care vor fi cazati aici vor beneficia de asistenta medicala si sociala si de o masa pe zi, la alegere, cina sau mic dejun.
Oare tanarul Costel David va apuca sa se bucure de aceste -minuni- al civilizatiei?
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
