Home Social Mall-ul de la Palatul Știrbei se clatină

Mall-ul de la Palatul Știrbei se clatină

DISTRIBUIŢI

Mai multe ONG-uri susțin că proprietarul clădirii dezinformează

Cinci ONG-uri, printre care Alianța Civică și Asociația Salvați Bucureștiul, precizează că Ovidiu Popescu, proprietarul Palatului Știrbei din Capitală, dezinformează publicul și susțin punctul de vedere al Ministerului Culturii care a refuzat să emită avizul pentru PUZ-ul din spatele palatului. Astfel, ONG-urile susțin, într-un comunicat remis de Mediafax, că informarea trimisă presei de Ovidiu Popescu, proprietarul Palatului Știrbei, „conține cåteva minciuni flagrante“. ONG-urile susțin că Popescu afirmă că Palatul Știrbei se degradează întrucåt MCPN refuză să dea avizul pentru PUZ, dar că acestea „sunt două fapte care nu au nicio legătură. Pe de o parte, PUZ-ul se referă la construirea unui imobil pe terenul din spatele Palatului Știrbei și nu la conservarea sau restaurarea Palatului Știrbei. Pentru conservarea sau restaurarea Palatului Știrbei este suficientă o autorizație, pe care dl. Popescu nu a cerut-o“. „Organizațiile noastre susțin, așa cum au făcut-o de la începutul acestui caz, poziția Ministerului Culturii de refuzare a emiterii avizului pentru PUZ-ul din spatele Palatului Știrbei, care ar agresa puternic vizual monumentul istoric“, concluzionează ONG-urile, care subliniază că procesul intentat de Ovidiu Popescu este „o acțiune de intimidare a instituțiilor statului, acțiune tot mai frecventă la «dezvoltatorii imobiliari»“.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.