Home Social Media anilor de studiu, criteriu important pentru admiterea la liceu

Media anilor de studiu, criteriu important pentru admiterea la liceu

DISTRIBUIŢI


Potrivit ordinului ministrului educatiei, testele nationale de anul viitor care vor inlocui examenul de Capacitate vor conta in proportie de 50% la admiterea la liceu. Celelalte 50 de procente vor fi reprezentate de media de absolvire a claselor a V-VIII.

Ponderea ridicata a mediei anilor de studiu ar putea fi si o motivatie suficienta pentru cei mai multi dintre elevi de a invata mai mult pe parcursul celor patru ani de gimnaziu. Masura ar putea, de asemenea, insemna si o lovitura data **industriei** bine puse la punct a meditatiilor.

Potrivit uneia dintre propunerile anterioare, media anilor de gimnaziu ar fi urmat sa aiba o pondere de doar 25%.

Ministrul educatiei, cercetarii si tineretului, Alexandru Athanasiu, si-a justificat masura prin faptul ca invatamantul obligatoriu va cuprinde de anul viitor si ciclul inferior al liceului.

**Daca Capacitatea era un examen de finalizare de studiu, rezultatele care sa arate continuitatea trebuie sa aiba o pondere mai mare. Din aceste motive, in viitor ponderea mediilor din anii de studiu ar putea creste**, a declarat Athanasiu.

O alta noutate a testelor nationale de anul viitor il constituie si calendarul. Toate probele se vor desfasura imediat dupa incheierea anului scolar si pana la inceputul lunii iulie. Potrivit graficului de examen, candidatii se vor putea inscrie in perioada 17 – 28 mai. La testele nationale se pot prezenta atat promovatii clasei a VIII-a de gimnaziu din seria curenta, cat si cei din seriile anterioare, care nu au promovat Capacitatea anterior, indiferent de varsta candidatului. Spre deosebire de examenul de Capacitate, testele nationale vor fi sustinute anual, intr-o singura sesiune. Timpul de rezolvare pentru fiecare test va fi de doua ore.

Cursurile pentru elevii claselor a VIII-a se vor incheia pe 4 iunie, urmand ca probele de examen sa debuteze pe 14 iunie cu Limba si literatura romana – scris. In 15 iunie, candidatii vor sustine testul scris la Limba si literatura materna, 16 iunie – Matematica, 17 iunie Istoria romanilor sau Geografia Romaniei.

Rezultatele vor fi afisate pe 19 iunie, in aceeasi zi putand fi depuse contestatiile. Rezultatele finale vor fi afisate pe 22 iunie, dupa rezolvarea contestatiilor.

In perioada 14 – 18 iunie, programul scolilor care sunt centre de testare va fi adaptat, in vederea desfasurarii cursurilor pentru celelalte clase, in afara programului prevazut pentru testele nationale.

Si sesiunea iunie – iulie 2004 a examenului de Bacalaureat va fi devansat. Candidatii se vor putea inscrie in perioada 3 – 14 mai 2004, cursurile pentru clasa a XII-a urmand sa se incheie pe 11 iunie. In zilele de 21 si 22 iunie va fi sustinuta proba orala la Limba si literatura romana, 23 si 24 iunie – proba orala la Limba si literatura moderna, 25 si 26 iunie – proba orala la Limba si literatura materna, 28 iunie – proba scrisa la Limba romana, 29 iunie – proba scrisa la Limba si literatura materna, 30 iunie – proba obligatorie a profilului – proba scrisa, 1 iulie – o proba la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii – proba scrisa sau practica, 2 iulie – o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare – proba scrisa sau practica.

Pe 5 iulie vor fi afisate rezultatele si depuse contestatiile, iar pe 8 iulie – rezultatele finale.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.