Controlul demarat in luna mai de conducerea Casei de Asigurari de Sanatate Bacau in randul medicilor de familie care au depasit cu mult plafonul de 60 milioane de lei alocat pentru retetele compensate si gratuite a adus sase doctorite in vizorul Politiei si Parchetului.
Doctorita Niculina Nandrean a prescris in primele trei luni ale anului medicamente gratuite si compensate in valoare de 429 milioane de lei, depasind astfel de sase ori plafonul la care avea voie! -Cand am facut verificarile la cabinet, am constatat ca doctorita a dat medicamente compensate la trei bolnavi care nici nu se aflau pe lista de pacienti. Evidentele din registre si din fisele bolnavilor erau amestecate, iar de multe ori simptomatologia acestora nu era inregistrata. Alta abatere: medicul a prescris medicamente de ultima ora pentru copii, fara sa ceara sfatul medicului de specialitate. De multe ori nu a trimis pacientul la analize, astfel incat sa-si justifice diagnosticul pus-, ne-a declarat dr. Maria Stoian, medic-sef in CJAS.
La randul ei, doctorita acuzata spune ca nu are ce sa-si reproseze si ca valoarea mare a retetelor pe care le-a prescris a fost rezultatul unui numar mare de copii prematuri si bolnavi cronici pe care ii are in ingrijire.
Celelalte doctorite de pe -lista neagra- intocmita de Comisia de verificare a consumului de medicamente sunt medici de familie in cabinete din centrul orasului si au eliberat retete cu valoare intre 296 si 421 de milioane de lei. -Controlul cabinetelor si al actelor medicale nu a scos totusi la iveala nereguli-, a tinut sa precizeze Maria Stoian, medicul-sef al Casei de Asigurari.
Chiar daca Parchetul s-a autosesizat, iar cazul celor sase medici a ajuns si in atentia Politiei, acestea vor fi chemate saptamana viitoare la o noua intalnire cu reprezentantii CJAS, care sunt dispusi sa le asculte parerile. -Daca vom ajunge la concluzia ca retetele scumpe prescrise de ele nu au rezolvat cu nimic situatia pacientilor, vom rezilia contractele-, a declarat Oana Chelaru, directorul general al CJAS.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














