Tehnicile chirurgicale moderne permit reconstructia aproape in intregime, pe segmente, a organismului uman, precum si recuperarea unor functii ale sale, aceasta din urma reprezentand un beneficiu spectaculos si chiar revolutionar al chirurgiei plastice, a declarat Ioan Lascar, seful Clinicii de Chirurgie Plastica si Reparatorie a Spitalului de Urgenta Floreasca din Bucuresti, in contextul Congresului International **Prezent si viitor in Chirurgia Plastica-, organizat in perioada 8-11 mai, la Bucuresti: -Putem reconstrui un nas, o mandibula, etajul inferior al fetei, un esofag ars, o masa intestinala, penisul amputat, si poate fi refacut chiar si un segment anatomic afectat de o tumoare maligna. Cu ajutorul microscopului, reusim sa reparam vase de sange-.
Prin transferul liber microchirurgical, pot fi luate fragmente de tesuturi – piele, grasime, oase, vase, nervi si tendoane. -Daca lipseste o bucata de mandibula si o bucata de obraz, va fi luata o parte de os din alta zona a corpului, cu piele, cu muschi si cu vase, care sa permita specialistilor redesenarea respectivei zone. Aceste tehnici chirurgicale faciliteaza de multe ori refacerea functiei, nu numai a formei organului afectat-, a mai spus profesorul Lascar.
Astfel, un pacient care s-a nascut cu o jumatate de fata paralizata si cu cealalta jumatate sanatoasa poate fi operat, astfel incat partea fara viata sa-si recapete activitatea. In acest caz, refacerea functiei presupune luarea unor nervi de la picior, care apoi pot prelua comanda de la cei sanatosi, din zona mandibulei. De asemenea, muschii si-ar putea relua activitatea, hranindu-se de la vasele obrazului. Aceasta interventie – cunoscuta sub denumirea de -reconstructia dinamica a zambetului- – a fost realizata de cateva ori si de echipa condusa de profesorul Lascar, rezultatele fiind, in opinia medicului, spectaculoase.
Seful Clinicii de Chirurgie plastica atrage atentia barbatilor asupra faptului ca reconstructia penisului amputat nu presupune recapatarea satisfactiei sexuale, dupa implant organul avand mai mult rol figurativ. -Exista posibilitati tehnice de recuperare a unei parti din aceasta functie, dar implanturile sau protezele nu prea sunt tolerate de penisul reconstruit, ci trebuie introduse in corpul cavernos al organului original-, a precizat Lascar.
La congres participa, alaturi de alte personalitati din domeniu, brazilianul Ivo Pitanguy – considerat cel mai mare chirurg plastician din lume, Hanno Millesi (din Milano-Italia) – considerat cel mai bun specialist european, Jean Michele Dubernard – seful Serviciului de Urologie si Chirurgie a transplantului de la Spitalul -Eduard Herriot- din Lyon-Franta si autor al primului transplant de mana din lume.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















