Home Social Medicii vor putea fi judecati pentru greselile lor de Politia Pacientilor

Medicii vor putea fi judecati pentru greselile lor de Politia Pacientilor

DISTRIBUIŢI

În această toamnă legislativă va fi depus la Parlament un proiect de lege care prevede înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului de Stat pentru Protecţia Drepturilor Pacientului. Potrivit proiectului, refuzul de a furniza un serviciu medical va fi sancţionat cu închisoare contravenţională de la 15 zile la două luni sau cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei. Dacă legea va fi adoptată, pacienţii vor putea să reclame la acest consiliu calitatea proastă a serviciilor medicale sau faptul că nu au beneficiat de un serviciu la care au dreptul. Conform proiectului, cetăţenii vor avea o instituţie la care pot să se adreseze pentru a urmări dacă drepturile pe care le au sunt respectate. În acelaşi timp, vor fi informaţi cu referire la drepturile pe care le au. Principala atribuţie a acestui oficiu va fi cea de informare a cetăţenilor, de participare la educaţia societăţii. Pe de altă parte, proiectul propune chiar sancţionarea cu amendă dacă pacienţii nu-şi recuperează cheltuieli făcute pe perioada internării, asta în contextul în care o mulţime de pacienţi vin cu medicamentele de acasă şi până acum nu a existat cineva ca la externare să ceară spitalului să-i deconteze aspirinele sau celelalte medicamente.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.