Home Social Mediocritatea elevilor, apreciata de ministrul Adomnitei

Mediocritatea elevilor, apreciata de ministrul Adomnitei

DISTRIBUIŢI

Doar 57,35% dintre elevii de clasa a şaptea din Bucureşti au reuşit să ia note peste 5. În ţară, media este cam aceeaşi iar în mediul rural lucrurile stau şi mai prost de atât. Puţin peste jumătate dintre şcolari au luat note de trecere. Chiar dacă procentajul nu este îmbucurător, se pare că ministrul Cristian Adomniţei s-a declarat mulţumit de -succesul- înregistrat. Această atitudine a declanşat reacţia acidă a unora dintre politicieni la adresa liberalului. În opinia deputatului PSD de Ilfov, Florentina Toma, rezultatele tezelor cu subiect unic reprezintă picătura care a umplut paharul tristelor eşecuri ale învăţământului românesc prost organizat. Toma consideră că procentul de promovabilitate, de numai 57,35%, a uimit o ţară întreagă, ridicând semne de întrebare asupra metodelor abordate de ministrul educaţiei. În ciuda dezamăgrii generale, atât din partea profesorilor, cât şi din partea elevilor şi părinţilor, tânărul ministru Cristian Adomniţei declara cu mândrie că teza unică a fost un succes. Toma este de părere că această nouă găselniţă a Ministerului Educaţiei nu aduce nici un beneficiu, dimpotrivă, năuceşte minţile fragede ale elevilor, care sunt daţi peste cap de necontenitele schimbări ce apar în sistem la fiecare nou ministru. Florentina Toma este de părere că Ministerul Educaţiei trebuie să arunce o privire mai atentă asupra învăţământului şi să observe cum nivelul de cunoştiinţe al elevilor se reduce drastic de la an la an, elevii pierzându-şi motivaţia de a se implica în procesul de şcolarizare. -Solicit oficialului ministerului să adopte o atitudine corespunzătoare unui ministru al educaţiei şi să pună bazele unei campanii naţionale de motivare şi stimulare a elevilor-, a conchis parlamentarul.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.