Home Social Meridian Taxi va administra stația de taxi de la intrarea în Gara...

Meridian Taxi va administra stația de taxi de la intrarea în Gara de Nord

DISTRIBUIŢI

Compania Meridian Taxi a câștigat licitația pentru închirierea spațiului de la intrarea în Gara de Nord cu destinația parcare taxi – îmbarcare/debarcare călători, a anunțat, luni, CFR SA.
"Dreptul de folosință a terenului în suprafață de 300 mp, situat la intrarea în stația CF București Nord – zona Coloane, a fost atribuit la prețul de 5 lei/mp/lună, fără TVA, termenul pentru semnarea contractului fiind de 5 zile de la adjudecare. Câștigătoarea licitației are obligația de a instala 4 touchscreen-uri, un sistem video de supraveghere, bariere la intrarea și, respectiv, la ieșirea din spațiu, de a asigura personalul necesar operării acestora și de a semnaliza existența acestei stații oficiale de Taxi în interiorul Gării de Nord", se arată într-un comunicat al CFR.
Caietul de sarcini a fost achiziționat de 10 firme, iar documentația de participare a fost depusă de un singur ofertant.
Conducerea CFR precizează că prin atribuirea acestui tip de serviciu către o firmă specializată vizează crearea premiselor pentru o îmbunătățire substanțială a serviciilor de taximetrie, creșterea gradului de siguranță a călătorilor și eliminarea practicilor taximetriștilor-pirat.
Gara de Nord este administrată de Compania Națională de Căi Ferate CFR, care se ocupă de întreaga infrastructura feroviară a țării.
Meridian Taxi deține un parc auto cu peste 1.500 de mașini și este deținută de Călin și Gheorghiță Bultoc, potrivit datelor de la Registrul Comerțului.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.