Pentru redimensionarea ecologica si economica a Deltei Dunarii, Sulfina Barbu, ministrul mediului si gospodaririi apelor, a promis ca va aloca anul acesta 58 milioane de euro.
Aceasta dorinta-promisiune de a aduce -paradisul Romaniei- la o stare de inflorire corespunde si programului de guvernare, potrivit caruia -redimensionarea ecologica si economica a Deltei Dunarii, in scopul protectiei pe termen lung a acestui ecosistem si a dezvoltarii economice si sociale, este in conformitate cu Conventia Internationala a Deltei Dunarii-. Desi visul pare ca incepe sa devina realitate, iar primele 28 milioane de euro au fost deja alocati, diferenta de bani fiind in curs de contractare, realitatea nu este chiar atat de roz. Potrivit Biroului de presa al Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA), pentru 2006 se afla in acest moment in stadiu de proiectare sau executie opt proiecte. De fapt, dintre acestea, doar doua se afla in curs de executie, pentru doua va incepe executia anul acesta, iar pentru alte doua s-a realizat studiul de fezabilitate, restul aflandu-se abia in stadiul de prefezabilitate.
1,4 milioane de euro – valoarea proiectelor aflate in derulare
Valoarea totala a investitiilor sau a proiectarii pentru aceste proiecte este de 5.293.000 RON, respectiv 1,4 milioane euro. -Pentru redimensionarea ecologica si economica a Deltei Dunarii am alocat suma de 28 milioane de euro. De amintit sunt proiectele deja finantate din bugetul ministerului, cum ar fi statia de monitorizare a sturionilor de la Isaccea si renaturarea unor zone care au fost pana in 1989 amenajari piscicole ori agricole, care acum practic trebuie redate Deltei, asa cum ne-am asumat-, sustine Sulfina Barbu. Statia de monitorizare a pestilor migratori (sturioni si scrumbie) din zona Isaccea este in faza de proiect tehnic si ar trebui finalizata pana la sfarsitul acestui an, pana in acest moment finantarea fiind de 1.172.000 RON. In faza de executie se afla reconstructia ecologica a amenajarilor piscicole abandonate din zona Holbina – Dunavat si reconstructia ecologica a zonei Magearu – Cardon, pentru care au fost alocate sumele de 1.265.000 lei RON, respectiv 1.325.000 lei RON. -Deci studii de fezabilitate exista, urmeaza sa le implementam-, subliniaza ministrul mediului.
Paul Cononov, guvernatorul Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), spune ca, pe langa acestea, -am mai propus diverselor institutii care ne pot asigura accesul la fondurile europene 28 de proiecte pentru a accesa fonduri externe-. Printre acestea se regasesc proiecte pentru imbunatatirea calitatii vietii in localitatile din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, prin modernizarea si extinderea retelei de alimentare cu apa potabila, si pentru gestionarea deseurilor in RBDD. Paul Cononov mai precizeaza ca -cei 28 milioane de euro sunt bani pentru Delta Dunarii, dar asta nu inseamna ca sunt pentru ARDBB. Nu stim cat din acesti bani vor ajunge la noi, insa ceea ce este sigur e ca vor fi pentru Delta Dunarii-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















