Home Social Ministerul Sanatatii intra in -razboiul- coruptiei

Ministerul Sanatatii intra in -razboiul- coruptiei

DISTRIBUIŢI

Incepand cu data de 5 aprilie 2002, a luat fiinta, in cadrul Ministerului Sanatatii si Familiei, o comisie speciala care va urmari aplicarea planului national pentru combaterea coruptiei si a fraudei in domeniul medico-sanitar. Seful comisiei va fi ministrul sanatatii, Daniela Bartos.

La conducerea ministerului s-au identificat domenii expuse coruptiei si fraudei financiare:

– Achizitiile publice de aparatura medicala, materiale consumabile, medicamente si orice alte bunuri folosite in obiectivele medico-sanitare

– Serviciile medicale: consultatii, tratamente, operatii chirurgicale, trimiteri la tratament in strainatate, prescrierea unor medicamente gratuite sau compensate, internari nejustificate

– Angajari fara concurs, la care s-a reclamat -aranjarea- concursului in favoarea unei anumite persoane

– Derularea programelor de sanatate si cheltuirea fondurilor alocate de stat pentru aceste programe

– Inspectii privind conditiile de igiena sanitara la agentii economici, sanctiuni aplicate, avize de functionare ale agentilor economici ori ale produselor alimentare

– Inchirieri preferentiale ale spatiilor, investitii in reparatii, consolidari, amenajari ale obiectivelor medico-sanitare, la care s-a supraevaluat suma de bani, in complicitate cu firmele de constructii.

Pentru prevenirea, contracararea si limitarea fenomenului de coruptie si frauda, vor fi luate de urgenta urmatoarele masuri:

– Toate DSPJ-urile vor efectua controale in obiectivele din subordine, urmarind starea de legalitate, in principal la aspectele mentionate. Masurile de sanctionare a faptelor si aspectelor negative constatate urmeaza sa fie luate fara nici o amanare, conform Codului muncii. Petitiile formulate de cetateni sau de personalul sanitar vor fi solutionate in maximum 30 de zile, acolo unde se reclama pierderea unui drept sau neacordarea lui de catre factorii locali de decizie. Alte aspecte de natura infractionala ce vor fi identificate ca urmare a activitatilor de control vor fi semnalate in scris Politiei sau Parchetului competent. Despre situatii mai deosebite vor fi informate conducerea Prefecturii locale si conducerea MSF, cerandu-se eventual sprijin de specialitate

– Directiile centrale din minister au obligatia sa elaboreze norme legale care sa nu permita dubii sau sa lase loc unor interpretari aleatorii

– Toate achizitiile publice se vor efectua cu respectarea legii si se vor urgenta procedurile de achizitie prin Internet. Orice alta forma de achizitie trebuie sa aiba avizul DSPJ competent si numai pentru situatii de urgenta, bine justificate

– Controalele incheiate de unitatile sanitare care au ca obiect inchirieri de spatii, reparatii, consolidari, amenajari vor fi in mod obligatoriu avizate de juristul DSPJ si, de asemenea, procesele-verbale de receptie a lucrarilor executate

– Activitatea de promovare pe functii de conducere se va face numai in baza unui concurs bine organizat si vor fi declarati castigatori cei care au intrunit cel mai mare punctaj. Orice contestatie va fi solutionata de sefii DSPJ, iar o copie a materialelor va fi trimisa la Corpul de Control al MSF

– Trimestrial, directiile coordonatoare de programe din MSF vor face o analiza a cheltuirii banilor alocati si vor interveni ori de cate ori se constata abateri si deturnari de la scopul stabilit

– Directorii DSPJ vor efectua saptamanal actiuni de control in obiectivele medico-sanitare, actiuni ce vor viza mentinerea si intretinerea curateniei. De asemenea, vor organiza, impreuna cu Inspectia de Stat, controale la agentii economici pentru asigurarea unei stari de normalitate in productia de alimente.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.