
Stagiul de pregătire în cea de a doua specialitate medicală va începe în noiembrie, iar în cazul în care numărul solicitărilor va fi mai mare decât locurile aprobate, candidații vor susține test de selecție, a anunțat, ieri, Ministerul Sănătății. Ministrul Cseke Attila a aprobat metodologia pentru cea de-a doua specialitate în regim cu taxă în anul 2010, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății (MS). Instituțiile de învățământ medical superior vor afișa, în perioada 1-7 septembrie, locurile pe specialități aprobate pentru efectuarea pregătirii în cea de-a doua specialitate în regim cu taxă, cu menționarea coordonatorilor programelor de pregătire. Candidații își vor depune dosarele de înscriere la stagiul de pregătire la Ministerul Sănătății, sediul din strada George Vraca nr. 9, în perioada 15-24 septembrie.
Pentru specialitățile unde solicitările vor depăși numărul locurilor aprobate, coordonatorul programului de pregătire va organiza un test de selecție.
În 1 noiembrie vor fi publicate listele cu candidații admiși la stagiul de pregătire în cea de-a doua specialitate, iar programul de pregătire va începe la data de 4 noiembrie și va dura cel puțin 12 luni. Programul de pregătire în cea de-a doua specialitate în regim cu taxă se efectuează cu frecvență și asigură același nivel și aceeași calitate a pregătirii de specialitate ca și programul de rezidențiat în specialitatea respectivă, a precizat Ministerul Sănătății. Metodologia, numărul de locuri pe specialități, precum și lista celor admiși la a doua specialitate, centrele universitare de pregătire și actele necesare pentru înscriere vor fi afișate pe site-ul Ministerului Sănătății www.ms.ro.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















