Home Social Ministerul Turismului lucrează la un circuit turistic „roșu”, cu locuri legate de...

Ministerul Turismului lucrează la un circuit turistic „roșu”, cu locuri legate de cuplul Ceaușescu

DISTRIBUIŢI

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a declarat, marți seară, că se lucrează la un „circuit roșu“ legat de urmele dictaturii comuniste, menționând că, din punct de vedere turistic, este „extraordinar“ să fie exploatate locurile legate de cuplul Ceaușescu.
„Din punct de vedere turistic, este un lucru extraordinar să exploatezi locurile pe unde a trăit ultimul mare dictator din Europa de Est. Avem locul unde a fost împușcat (…) Au păstrat zidul și noi vrem să punem în valoare și locul unde a sfârșit cuplul Ceaușescu, locuințele unde au stat, este de mare interes“, a susținut Udrea.
Ea a spus că oamenii „au mai trecut de furia“ împotriva dictaturii ceaușiste, iar turiștii din străinătate ar găsi interesante locurile legate de Ceaușescu.
„Noi acum lucrăm la un circuit Dracula și la un circuit roșu, legat de urmele comunismului și ale dictaturii“, a spus Udrea, admițând că acesta ar urma să cuprindă, printre altele, Scornicești, balconul CC, Doftana, cartierul Primăverii și zidul de la Târgoviște unde cuplul a fost împușcat.
Udrea a menționat că pentru aceste proiecte ar fi nevoie de parteneri privați.
Ea a opinat că pentru occidentali povestea lui Ceaușescu este una „interesantă și, dacă știi s-o vinzi bine …“. „Și aici intervine rolul nostru, să creăm povestea. Mai departe, cum se operează circuitul și cum se vinde în România produsul e treaba agenților de turism“, a adăugat Udrea.
Ministrul a făcut aceste declarații în contextul unei discuții legate de importanța pentru turismul românesc al pieței chineze.
„Ei sunt foarte interesați în general de tot ce este nou, dar există pe piața Chinei o curiozitate, deși ei vin dintr-un stat comunist, sunt amatori tocmai de circuitele acestea roșii, cum se numesc, urme ale comunismului… Casa Poporului, locul unde a stat Ceaușescu…“, a menționat ea.
Udrea a precizat totodată că, deși China este o mare piață de turiști, la noi este o problemă legată de vize, până la intrarea în Schengen. Udrea a menționat că premierul a reușit să rezolve parțial problema, în sensul că atunci când primesc viza Schengen, turiștii chinezi obțin și cinci zile tranzit prin România.

Cristian Georgescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.