Diana Iuga, elevă în clasa a IV-a la Colegiul de Arte "Regina Maria" din Constanța, nu va pleca la Cluj la faza națională a Olimpiadei de interpretare muzicală. De ce? Pentru că numărul de locuri acordate de Ministerul Educației fiecărei zone este limitat de buget.
La Olimpiada de interpretare muzicală, faza națională de la Cluj, vor merge numai unii dintre cei care au câștigat premiul I la faza pe zonă. De ce? Pentru că în România anului 2008, Ministerul face economie, când vine vorba despre elevii viitori artiști. Copiii trebuie obișnuiți de mici că, pentru talentul lor, "cei mari" de la Guvern nu au bani niciodată. Nu trebuie să se învețe numai cu orele petrecute cu studiul în fața partiturii, cu vorbele de "duh" aruncate de colegii de generație, care nu le înțeleg pasiunea pentru ceva "cu care se moare de foame", ci și cu cinismul nejustificat al celor mari. Astfel, deși apare ca fiind câștigătoare a premiului I la faza zonală, la categoria ei de vârstă și la instrument, Diana Iuga, elevă în clasa a IV-a la Colegiul de Arte "Regina Maria" din Constanța, nu va pleca la Cluj la faza națională. De ce? Diana spune că "Așa a venit de la Minister!". Cum să îi explici unui copil că, deși a luat premiul I la faza zonală, nu poate pleca mai departe la faza pe țară pentru că e limită de locuri? Adică, practic, pe lângă concursul propriu-zis între copiii de aceeași vârstă și la același instrument, mai există unul, nedeclarat, între copiii de vârste diferite și instrumente diferite. După ce au fost aleși cei 23 de copii cu premiul I la faza zonală desfășurată la Constanța pentru încă nouă alte județe, au trebuit să rămână acasă 8 dintre ei. Ministerul a alocat bani numai pentru 15. Cum se face selecția celor care vor reprezenta zona la națională? În funcție de punctaj, stabilește comisia. Adică dintre premiile I vor pleca în ordinea descrescătoare a punctajului cei cu 100, 99, 98 de puncte. Diana a luat premiul I cu 97 de puncte. Adică e cea mai bună violonistă la categoria ei de vârstă din 9 județe, va rămâne însă acasă pentru că au primit un punctaj mai mare decât al ei, încadrându-se în limita impusă de Minister, cei de la alte instrumente și categorii de vârstă.
În România anului 2008, se negociază numărul de copii talentați în funcție de buget?! Oare chiar nu s-ar fi găsit bani cu care să se acopere cheltuielile de participare pentru toți premianții cu locul I la faza zonală? Sau în România se face politica descurajării celor înzestrați și capabili de performanță încă de pe băncile școlii? Sunt întrebări la care încă așteptăm răspunsuri. Oricum, pentru Minister, Olimpiada devine încă un prilej să se bifeze o activitate prin care finanțează și susține tinerele talente. Decât așa, cu jumătăți de măsură, mai bine lipsă!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















