Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat la întoarcerea în țară că decizia Guvernului spaniol a venit într-un moment în care Spania începe să aibă primele semnale pozitive în economie și că așteaptă să vadă dacă în următoarele 15 zile Comisia Europeană va analiza acest aspect. De asemenea, măsurile de restricționare a accesului romånilor pe piața muncii din Spania vor fi ridicate înainte de anul 2014. El a mai spus că a avut întålniri și cu oficiali de rang înalt din Partidul Popular din Spania, aflat în opoziție, care și-au exprimat rezervele față de retricțiile impuse de către guvernul de la Madrid. Totodată, ministrul s-a întålnit cu reprezentanți ai comunității de romåni din Spania, care s-au plåns că le este teamă să nu înceapă presiuni asupra lor pentru a reveni în țară, și cărora le-a transmis să folosească cea mai importantă armă pe care au pentru a-și apăra drepturile: participarea la vot. Sebastian Lăzăroiu a mai precizat că vizita sa la Madrid nu a avut ca scop anularea unei decizii deja adoptate de Executivul spaniol, ci clarificarea unor aspecte ambigue. Unul dintre lucrurile clarificate este faptul că restricțiile de pe piața muncii nu se aplică membrilor familiei unui cetățean romån care este în Spania de cel puțin 18 luni sau care la momentul deciziei se afla în Spania.
Cristian Georgescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















