Home Social Motociclete SMURD pentru serviciile de urgență din Capitală

Motociclete SMURD pentru serviciile de urgență din Capitală

DISTRIBUIŢI

SMURD București a fost dotat cu două motociclete pentru intervenții rapide în locurile aglomerate și acordarea primului ajutor în accidentele grave, echipajele urmând să înceapă activitatea în 13 septembrie, de Ziua Pompierilor.
Noul concept de acordare a primului ajutor cu motociclete a fost lansat ieri, în prezența ministrului Sănătății, Ritli Ladislau, ministrului Administrației și Internelor, Traian Igaș, subsecretarului de stat din MS Raed Arafat și șefului IGSU, Marcel Sorin Lucaciu.
Valoarea proiectului se ridică la peste 44.000 de euro, sumă care reprezintă atât achiziția celor două motociclete cât și echipamentul necesar intervenției pentru situații de urgență cu care sunt echipate acestea.
„Este remarcabil faptul că cele două motociclete reprezintă de fapt contribuția populației României la dezvoltarea sistemului de urgență. Vehiculele au fost achiziționate din fondurile obținute de către Fundația pentru SMURD în Campaniile 2% pentru SMURD 2010. Vreau să salut și să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și se implică în dezvoltarea sistemului sanitar“, a declarat ministrul Sănătății, Ritli Ladislau.
Cele două motociclete vor fi utilizate în București, în timpul zilei, în special în zona centrală, acolo unde există un trafic intens sau în zonele cu acces limitat, ca de exemplu Centrul Istoric. Pe motociclete va merge personal paramedical instruit, a precizat subsecretarul Raed Arafat.
Tot ieri a fost lansat și primul echipaj de prim ajutor care utilizează mașina de pompieri echipată cu dotare medicală.

Cristian Georgescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.