Home Social Nesimțirea agenților economici duce la disperare consumatorii casnici

Nesimțirea agenților economici duce la disperare consumatorii casnici

DISTRIBUIŢI

Această perioadă este una propice ca marile magazine să se întreacă în oferte care mai de care mai ochioase și mai ieftine. Cetățenii care cumpără produse electronice sau electrocasnice ar trebui să se roage ca acestea să nu se strice în această perioadă premergătoare lunilor de sărbători, în caz contrar urmează calvarul: săptămâni de așteptare, scuze derizorii și multe, multe bătăi de cap. La acestea se adaugă uneori un tratament indiferent din partea angajaților magazinelor de unde a fost cumpărat produsul.

Așa am pățit și noi, în încercarea de a intermedia rezolvarea situației unui cetățean care umblă după drepturile sale de mai bine de jumătate de an. Acestuia i s-a defectat garnitura frigiderului, ce nu mai era în garanție de multă vreme, și a umblat zile în șir până a găsit un magazin care părea la prima vedere că ar putea să îi rezolve neplăcerile. Cetățeanul a plătit pentru serviciul ce urma să i se asigure 50 RON, numai că nici acum, la distanță de șapte luni, nu a primit nimic în schimb, nici măcar explicații.
Așa că, fără nicio explicație, de cele mai multe ori proprietarul este lăsat să aștepte câteva luni bune până când poate să intre din nou în posesia aparaturii ori a piesei de schimb. Asta dacă are noroc să primească piesa de schimb. O lege nescrisă a protecției consumatorilor spune că perioada de timp cât o firmă de service poate ține aparatul este de 10 la sută din perioada de garanție, iar în cazul unei garanții de 3 ani, firma poate să țină produsul în service până la trei luni și jumătate, fără a ține cont însă de urmările pe care le poate avea. Fiecare firmă producătoare de aparate electrocasnice și electronice are încheiate contracte cu o firmă de service pentru a se ocupa de probleme care apar în timp, numai că teoria nu coincide cu realitatea. În cazul în care televizorul sau aparatul de aer condiționat s-au stricat, cumpărătorii ar trebui să se ducă direct la firma de service, fără să mai treacă pe la magazinul de unde le-au cumpărat, exceptând cazul în care firma de service declară că aparatul este defectat complet, fără nicio șansă de a fi reparat. Până una-alta, cifra de afaceri a acestor agenți economici care se joacă cu nervii cetățenilor crește simțitor, chiar cu banii acestora din urmă.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.