Home Social Nicolaescu vrea clinica de cardiologie pediatrica

Nicolaescu vrea clinica de cardiologie pediatrica

DISTRIBUIŢI

Ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a uluit la începutul anului trecut pe ieşeni când a anunţat o investiţie de proporţii ce totalizează peste 80 de milioane de euro. Suma va fi folosită pentru ridicarea din temelie a unui Spital Regional de Urgenţe, pentru înfiinţarea unui Centru Regional de Oncologie şi a unui Centru de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică. Proiectul a fost anunţat prima dată la vizita de la Iaşi a ministrului Eugen Nicolăescu, iar acum deputatul liberal Relu Fenechiu, preşedintele Organizaţiei Judeţene Iaşi a PNL, a reluat acest subiect. El a anunţat că în scurt timp, judeţul Iaşi ar putea dispune de o clinică de cardiologie pediatrică. -În cadrul discuţiilor pe care le-am purtat cu ministrul sănătăţii publice, Eugen Nicolăescu, i-am prezentat acestuia propunerea de înfiinţare în cel mai scurt timp la Iaşi, a unei clinici de cardiologie pediatrică, având în vedere numărul mare de cazuri înregistrate în ultimul timp în această zonă a ţării-. Se pare că ministrul Nicolăescu a fost încântat de propunere, dându-şi deja acordul pentru finanţarea cu fonduri de la buget a studiului de fezabilitate al acestei investiţii. Cel mai probabil, viitoarea clinică de cardiologie pediatrică va funcţiona în cadrul Spitalului Clinic de Copii -Sfânta Maria-, cea mai mare unitate medicală de acest fel din Moldova. În acest moment, în România există o singură clinică de cardiologie pediatrică, la Târgu Mureş, în cadrul căreia sunt efectuate operaţii pe cord deschis pe copii cu vârsta cuprinsă între zero şi trei ani.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.