Două școli din Argeș vor avea cursurile suspendate, azi, din cauza viscolului, iar inspectoratele școlare trebuie să ia măsuri pentru ca elevii și profesorii să nu sufere din cauza frigului, precizează Ministerul Educației.
"Potrivit raportărilor inspectoratelor școlare județene, centralizate duminică, la orele 15.00, un singur județ întâmpină probleme din cauza ninsorilor și a viscolului din ultimele zile. Astfel, în Argeș, două unități de învățământ vor avea luni, 30 ianuarie 2012, cursurile suspendate", se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Reprezentanții Ministerului Educației le reamintesc părinților și profesorilor că în această perioadă, trebuie evitată expunerea la frig a copiilor. Inspectoratele școlare trebuie să ia măsuri, în perioada de Cod Galben, astfel încât elevii și cadrele didactice să nu suporte consecințele gerului.
Mihaela Iamandei
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















