
O delegație a Circului Globus din București, formată din directorul Brândușa Novac și regizorul secundar Camelia Andreescu Lazăr, va primi binecuvântarea Papei Benedict al XVI-lea, după participarea la manifestări dedicate artei circului, vineri și sâmbătă, la Vatican.
Conform unei tradiții vechi de 25 de ani, Suveranul Pontif va participa în următoarele două zile la o serie de manifestări de arta circului care îi sunt dedicate, în Piazza del Popolo de la Vatican, la finalul cărora va primi în audiență și va binecuvânta reprezentanți ai unor circuri din lume.
Anul acesta a fost invitată și o delegație a Circului Globus, care va primi sâmbătă binecuvântarea Papei, au anunțat reprezentanții circului bucureștean.
La rândul lor, Brândușa Novac și Camelia Andreescu Lazăr vor oferi Suveranului Pontif mai multe cadouri, printre care un album lansat în cinstea celor 550 de ani de istorie a Bucureștiului, un altul care face o radiografie a tradițiilor românești și încă un album care arata evoluția culturii românești. La acestea se adaugă un film documentar dedicat celor 50 de ani de succes ai artei circului din România, în regia și după scenariul Brândușei Novac, o serie de timbre cu arta circului și un caiet program cu unul dintre spectacolele marca Circ & Variete Globus București.
"Mărturisesc că o asemenea șansa ai o dată în viață și voi reprezenta cu mândrie arta circului din România", a spus Brândușa Novac.
În următoarele două zile, Papa Benedict va ține o procesiune religioasă specială, pe parcursul căreia va face rugăciuni dedicate exclusiv artiștilor de circ din toată lumea, la eveniment urmând să participe peste 5.000 de persoane. De asemenea, vor fi prezentate mai multe spectacole de circ.
Vineri, după slujba care va avea loc, conform obiceiului, la Basilica San Pietro, prezidată de cardinalul Antonio Maria Veglio, în Piazza del Popolo se va da startul sărbătoririi prin spectacole de arta circului. Sâmbătă, cortegiul va ajunge și în binecunoscuta Piazza San Pietro.
Obiceiul rugăciunilor pentru artiștii de circ de la Vatican este practicat anual și la finalul fiecărei ediții a Festivalul Internațional de Circ de la Monte Carlo, unde, înainte de festivitatea de premiere, se adună pe scenă preoți reprezentanți ai tuturor religiilor, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanții Circului Globus.
Circul bucureștean este un participant tradițional la Festivalul de la Monte Carlo, unde a câștigat în 2010 premiul al II-lea, în 2011 premiul al III-lea, iar la ediția din acest an, din ianuarie, Brândușa Novac a făcut parte din juriu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















