Guvernul a aprobat, zilele trecute, normele metodologice de aplicare a Ordonantei 5/2002 privind acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum si a unor facilitati pentru plata energiei termice. Cu toate eforturile facute, sunt inca multe familii care sunt in imposibilitatea de plata a facturilor la intretinere. Mai mult, pana la terminarea contorizarii si refacerea si modernizarea RADET, cu toate paleativele propuse de guvern, situatia, in fapt, va ramane la fel de -albastra-. In cazul in care… contorizarea va mai continua, caci in conditiile in care consumi sau nu platesti la fel, nimeni nu-si va dori aparate de masura prin casa.
Facilitati pentru saraci si rau-platnici
De facilitatile ordonantei vor beneficia familiile care si-au achitat integral si la termen facturile de plata a energiei termice si care vor avea o reducere cu 10% a sumelor facturate in perioada ianuarie-martie 2003. In normele metodologice este prevazut si ca familiile care, pana la sfarsitul anului viitor, vor achita la termenele scadente facturile la caldura vor fi scutite de la plata penalitatilor facturate pana in prezent de furnizorul de energie termica. Mai mult, acestea mai prevad amanarea platii penalitatilor pentru familiile care isi vor achita facturile curente si sumele restante la plata energiei termice pana la 31 martie 2003 si acordarea, de la bugetele locale, a unor ajutoare de urgenta in vederea stingerii datoriilor catre distribuitorii de energie termica pentru familiile care beneficiaza de ajutor social si au restante la plata intretinerii. Este prevazuta si posibilitatea majorarii cu 20% a sumei maxime ce se poate acorda cu titlu de ajutor pentru incalzirea locuintei pentru familiile care au venituri medii nete de pana la 750.000 de lei/persoana.
Anchete sociale, cu probleme de tot felul
Pentru a primi ajutoarele sociale stabilite de guvern pentru plata energiei termice, familiile beneficiare trebuie sa depuna, pana la data de 20 a fiecarei luni, o cerere la primaria localitatii sau a sectorului in care domiciliaza. Anchetele sociale demarate in Capitala de administratiile locale se afla, dupa spusele edililor, in curs de finalizare. Totusi, primariile s-au lovit de multe -vicii de procedura-. Astfel, unele adrese furnizate de RADET au fost gresite, administratorii au trimis regiei anumite liste pe care nu apar toti locatarii sau nu au furnizat date complete privind debitorii. Pe langa toate acestea, au mai existat si cazuri in care mai multe familii au refuzat efectuarea anchetelor sociale desi semnasera formularele. Si lista cu problemele cu care s-au confruntat reprezentantii primariilor poate continua – sunt trecute persoane cu doua proprietati care nu locuiesc la adresele mentionate sau apar apartamente nelocuite, apartamente ale ICRAL care nu sunt ocupate si au datorii de la vechi locatari etc. Chiar inainte de centralizare se poate spune ca la nivelul Bucurestiului sunt zeci de mii de familii care au mari probleme la plata facturilor la utilitati. Cu ajutoarele conferite de noua lege, majoritatea bucurestenilor pot iesi din iarna, dar mai sunt familii care cu toata bunavointa nu au din ce plati…
Datornici in Miercurea Ciuc si Botosani
Peste 250 de familii din Miercurea Ciuc nu isi vor putea plati vreodata datoriile acumulate la intretinere din cauza ca nu au venituri sau acestea sunt mult prea mici. Intr-o situatia asemanatoare se afla peste 6.600 de familii din Botosani. In urma unui -recensamant al datornicilor- facut de Primaria Miercurea Ciuc in cazul a 327 de familii din municipiu care au restante de peste cinci milioane de lei la plata cheltuielilor comune, s-a stabilit ca 256 de familii sunt prea sarace ca sa-si poata plati facturile la intretinere. Alte 26 de familii ar putea sa-si achite datoriile daca acestea ar fi reesalonate, iar 45 de familii au venituri suficiente, dar nu vor sa plateasca. Valoarea datoriilor acumulate de cele 327 de familii din Miercurea Ciuc se ridica la 4,5 miliarde de lei. Si in municipiul Botosani, o mare parte din datoria de 145 miliarde de lei acumulata de populatie la plata facturilor nu va mai putea fi recuperata niciodata de regia locala de termoficare. Din cele aproape 100.000 de familii racordate la sistemul centralizat de incalzire, 8.382 au datorii mai vechi de trei luni si mai mari de cinci milioane de lei. Conform datelor recensamantului facut de angajatii regiei de termoficare, 6.647 de familii din cele 8.382 cu datorii mari nu isi vor putea plati niciodata facturile restante din cauza veniturilor foarte mici. Valoarea datoriilor pe care societatea de termoficare din Botosani nu le va mai putea recupera se ridica la 75 miliarde de lei.
Nici sucevenilor nu le e mai cald…
Aproximativ 1.800 de familii din municipiul Suceava au acumulat datorii de peste 25 miliarde de lei la plata facturilor de intretinere si nu vor putea sa-si plateasca vreodata aceste restante, spun reprezentantii primariei. Toate aceste familii au venituri sub 1,8 milioane de lei/membru de familie si nu vor putea sa-si achite restantele. In Suceava, alte 260 de familii care au venituri intre 1,8 si 2,5 milioane de lei/membru de familie au acumulat datorii la intretinere de trei miliarde de lei si vor putea beneficia de creditare pentru a-si achita facturile restante. Potrivit anchetelor sociale, mai sunt 1.400 de familii sucevene cu venituri de peste 2,5 milioane de lei/membru de familie care acumuleaza datorii de peste 15 miliarde de lei. In aceste cazuri, autoritatile apreciaza insa ca aceste familii nu si-au achitat intretinerea din rea-vointa, motiv pentru care reprezentantii primariei au spus ca vor face toate demersurile pentru recuperarea datoriilor de la populatie, mai ales a celor rau-platnici.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















